Conectează-te cu noi

Eveniment

A ajuns la spitalul din Dej după ce s-a accidentat în pădure – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

lemn padure Cetan (2)

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din localitatea Cetan a ajuns în această după-amiază la Spitalul Municipal Dej, după ce un lemn i-a căzut peste zona abdominală, în pădure.

Din primele informații, bărbatul încărca lemne din pădurea din Cetan, în apropiere de Valea Văcărețului, în momentul în care unul dintre bușteni i-a căzut peste zona abdominală și l-a pus la pământ. Un alt bărbat care se afla cu el la acel moment a sunat la 112 și a cerut ajutor. Până la sosirea echipajelor de intervenție, localnicul rănit a fost urcat într-un tractor, în încercarea de a-l aduce la șoseaua principală.

La fața locului a intervenit de urgență o ambulanță cu medic de la Dej. Fiind o zonă greu accesibilă, echipajul medical – format din șofer, medic și asistent – a fost nevoit să urce cu un tractor, în pădure, pentru a ajunge la victimă. Aceasta a fost stabilizată, iar apoi transportată la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Urmează ca polițiștii să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest incident.

Eveniment

Femeie blocată în locuință, în Dej! Pompierii au intrat pe geam – FOTO

Publicat acum

pe

Un apel la 112 a anunțat luni după-amiază, în jurul orei 14:00, faptul că o persoană de sex feminin din Dej este blocată în locuință și are nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului, pe strada Dealul Rozelor din Dej, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD, dar și polițiștii.

Ajunși la locul solicitării, pompierii au fost nevoiți să urce pe o scară metalică până la etajul al doilea al blocului pentru a pătrunde în imobil. Aceștia au intrat în locuință pe un geam al balconului lăsat deschis. În scurt timp, salvatorii au reușit să deschidă ușa pentru ca echipajul medical să intervină.

Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului fiind ulterior transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

 

*Imagini primite de la un cititor Dej24.ro

Continuă să citești

Eveniment

ACCIDENT în Dej. Un bărbat a fost lovit de o dubiță – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs luni dimineața, în jurul orei 11, pe Aleea Tomis din municipiul Dej.

Din primele informații, un bărbat care manevra o turbosuflantă a făcut un pas în drum și a fost lovit în plin de o dubiță care se deplasa dinspre cartierul Dealul Florilor înspre centrul orașului. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit în scurt timp polițiștii dejeni, dar și un echipaj al Ambulanței Dej.

Victima a fost stabilizată la fața locului și ulterior a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Șoferul dubiței și bărbatul accidentat au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Continuă să citești

Eveniment

Acțiune preventivă a polițiștilor la Dej! Au fost vizați șoferii neatenți, vitezomanii și pietonii indisciplinați

Publicat acum

pe

La data de 11 septembrie, poliţiştii Biroului Rutier, în colaborare cu poliţiştii Biroului de Ordine Publică Dej şi poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au acţionat în sistem integrat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pentru asigurarea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier.

Au fost vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv încălcarea regimului legal de viteză, acordarea priorităţii de trecere pietonilor, dar şi nerespectarea regulilor de traversare de către pietoni.

Pentru abaterile de la prevederile Codului rutier, poliţiştii au aplicat un număr de 18 sancţiuni contravenţionale, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce un permis de conducere şi au constatat două infracţiuni la regimul rutier.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare