Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Accident cu mai multe mașini implicate, în Iclod

Publicat acum

pe

politisti cercetare

Un accident de circulație s-a petrecut astăzi, pe DN1C, în localitatea Iclod. Mai multe mașini au fost implicate în evenimentul rutier.

Din primele informații, mai multe mașini care circulau toate dinspre Dej înspre Cluj-Napoca au fost implicate în accidentul de la Iclod. ”Un autoturism ar fi efectuat brusc un viraj la stânga, iar autovehiculul din spatele său l-ar fi evitat prin dreapta. Cel de-al treilea vehicul, care se deplasa în coloană, precum și cel de-al patrulea, au redus viteza, însă cel de-al cincelea nu ar fi reușit să încetinească în timp util cauzând astfel o coliziune în lanț. Impactul s-a soldat cu avarierea a trei vehicule și nu au fost persoane rănite”, a declarat pentru Dej24.ro Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Conform unor martori, șoferul Daciei (mașina care a efectuat brusc virajul la stânga) oprise pentru a se uita la o altă mașină ajunsă în șanț, pe marginea drumului (accident despre care Dej24.ro a scris azi-dimineață). După ce a ”studiat” situația, bărbatul s-a urcat la volan, a pornit, însă nu s-a asigurat.

Celelalte mașini implicate în accident au fost un Passat înmatriculat în Suceava, un Ford de Cluj și un Nissan Qashqai din București.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

Vă reamintim, dimineață, un alt accident de circulație s-a petrecut în Iclod, un autovehicul ajungând în șanțul de pe marginea drumului.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER