Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Accident de circulație în Iclod, pe DN1C. O mașină a ajuns în șanț (ACTUALIZARE)

Publicat acum

pe

accident masina in sant

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:00, pe DN1C, în Iclod.

Potrivit declarațiilor martorilor, șoferul unui autovehicul s-a angajat într-o depășire riscantă, a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului a intervenit în scurt timp un echipaj de prim-ajutor de la Ambulanța Gherla, care a preluat o victimă (pasager în autovehicul) și a transportat-o la spitalul din Gherla cu mai multe leziuni ușoare la membrele inferioare.

Polițiștii, prezenți și ei la fața locului, urmează să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui eveniment rutier și cine se face vinovat de producerea acestuia.

Actualizare IPJ Cluj:

Azi-dimineață, ora 07:05, pe DN1C, în comuna Iclod, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea unui autovehicul.

Din primele verificări reiese că un bărbat, de 39 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care conducea un autovehicul pe DN1C, spre Cluj-Napoca, s-ar fi angajat în depăşirea unui autovehicul prin partea dreaptă, pe acostamentul consolidat. În acest context a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în sanţul care mărginea sensul său de mers.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unui pasager, de 45 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care a fost transportat la unitatea medicală pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care a avut loc accidentul rutier.

foto: arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER