Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident în Cristeștii Ciceului. Un șofer BEAT a ”zburat” cu mașina peste un șanț și s-a oprit în stâlp – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident Cristestii Ciceului masina in stalp (1)

Un accident de circulație, soldat cu două victime, s-a petrecut în această seară, în jurul orei 20, în localitatea Cristeștii Ciceului.

Din primele informații, șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care circula dinspre Dej înspre Bistrița, a pierdut controlul volanului, a ”zburat” peste șanțul de pe marginea drumului, a rupt mai multe indicatoare rutiere și s-a oprit în cele din urmă într-un stâlp.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, dar și o ambulanță de la Beclean. Doi tineri au fost răniți în urma accidentului și au avut nevoie de îngrijiri medicale, aceștia fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare.

”Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Hășmașul Ciceului, comuna Uriu, în timp ce se deplasa dinspre Dej înspre Bistrița, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă și a consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, iar autoturismul a pătruns într-un șanț și a colizionat un stâlp de electricitate. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum și a unui pasager aflat în autoturism, respectiv un tânăr în vârstă de 18 ani din aceeași comună”, a declarat pentru Dej24.ro Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.

Din informațiile noastre, aparatul etilotest ar fi indicat 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului vinovat de producerea accidentului. În zonă a ajuns și un echipaj de la compania de electricitate pentru a stabili și remedia eventualele pagubele produse.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul din Cristeștii Ciceului.

ACASĂ

Percheziție domiciliară în Dej! Un tânăr de 24 de ani, REȚINUT

Publicat acum

pe

Poliţiştii gherleni au pus în aplicare un mandat de perchiziţie domiciliară iar în urma acesteia au reţinut un bărbat de 24 de ani din municipiul Dej şi îl cercetează pentru furt calificat.

Vineri, 20 aprilie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale cu sprijinul celor de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Gherla şi al luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Cluj, au pus în aplicare un mandat de executare a unei perchiziţii domiciliare în vederea căutării unor bunuri sustrase în perioada 08 – 14 aprilie a.c. din locuinţa părţii vătămate C.I. din municipiul Gherla, strada Dejului.

Perchiziţia efectuată pe strada Teilor din municipiul Gherla s-a finalizat cu recuperarea bunurilor reclamate ca fiind furate şi constând în obiecte de mobilier care au fost predate părţii vătămate, prejudiciul în valoare de 3000 de lei fiind recuperat în totalitate.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat autorul furtului în persoana unui bărbat de 24 de ani din municipiul Dej, judeţul Cluj, faţă de care au dispus reţinerea pentru 24 de ore urmând ca la expirarea acesteia tânărul să fie prezentat instanţei de judecată în vederea dispunerii unei măsuri prevenive.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Eveniment

Tânăr din Dej, depistat de polițiștii dejeni conducând fără permis de conducere

Publicat acum

pe

Poliţiştii dejeni au depistat un bărbat de 20 de ani din municipiul Dej, care conducea un autoturism prin municipiu deşi nu are permis de conducere.

Vineri, 20 aprilie, în jurul orei 01:05 poliţişti din cadrul poliţiei municipiului Dej – Biroul Ordine şi Siguranţă Publică, un tânăr de 20 de ani din municipiul Dej, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor din municipiu deşi nu deţine permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Eveniment

Accident GRAV la Bața! Biciclist preluat de elicopterul SMURD

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 18:20, în localitatea bistrițeană Bața.

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 50 de ani care se deplasa pe o bicicletă a fost lovit în plin de un autotren care se deplasa pe Drumul Național 17. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii, un echipaj SMURD de la Beclean, în sprijin fiind solicitată și o ambulanță cu medic de la Dej. În același timp a fost alertat și elicopterul SMURD.

Victima a fost găsită în stop cardio-respirator. Din fericire, organismul bărbatului a răspuns manevrelor de resuscitare după mai puţin de două minute de la începerea acestora. Paramedicii SMURD, cu sprijinul echiajului de Ambulanță de la Dej şi a echipajului aerian SMURD, bărbatul a fost stabilizat si transportat cu elicopterul la un Centru de Traumă din Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale.

ACTUALIZARE IPJ Bistrița Năsăud:

La data 18 aprilie a.c., pe DN 17, în localitatea Bața, pe direcția de mers Dej-Beclean, un bărbat, de 47 de ani, din Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară care tracta remorca a acroşat un biciclist care, ieşind din curtea unui imobil nu s-a asigurat corespunzător la intrarea pe partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, un bărbat de 50 de ani, din Bața.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Bistrița Năsăud.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

Facebook

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare