Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident în Dej. Un TIR a rupt parapetul de pe drum și a DISTRUS gardul unei locuințe – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident TIR (2)

Un accident de circulație a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:40, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

Din primele informații, șoferul unui TIR, care circula dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a distrus un stâlp și un parapet de pe marginea drumului și s-a oprit în gardul unei locuințe, o țeavă de gaze fiind, de asemenea, avariată în urma impactului. Conducătorul auto a scăpat teafăr și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar pagubele materiale sunt destul de însemnate.

”Când am ieșit afară numai am văzut mașina la vecinul în curte. Eu m-am speriat că am crezut că e la vecinul în casă. Șoferul era afară, se uita să vadă că ce pagube a făcut. E foarte rău aici că e curba asta periculoasă și este când vin cu viteză mare, și în depășiri, și strada asta e așa cum e…”, a povestit o femeie care locuiește în zonă.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii. Pe strada 1 Mai au ajuns și reprezentanți ai companiei de gaze și ai Electrica pentru a evalua pagubele produse.

O macara de mare tonaj a ridicat mastodontul din şanţ, iar circulația s-a reluat în condiții normale.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER