Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT MORTAL în Câțcău. IMPACT VIOLENT între un autotren și o mașină – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident mortal Catcau (1)

Sfârșit cumplit pentru un bărbat în vârstă de 36 de ani din Ilva Mica. Acesta și-a pierdut viața în urma unui teribil accident de circulație petrecut în această noapte, în jurul orei 1, pe DN1C, la intrare în localitatea Câțcău.

Un apel la 112 a anunțat în această noapte, în jurul orei 1, producerea unui accident de circulație la intrare în localitatea Câțcău. La fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de prim-ajutor, o ambulanță și un SMURD, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.

În accident au fost implicate un autoturism și un autotren (cisternă) înmatriculat în județul Cluj. Din primele informații, se pare că șoferul mașinii marca Volkswagen, care circula dinspre Baia Mare înspre Dej, din motive încă necunoscute, a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de autotrenul aflat pe sensul opus de mers.

Impactul a fost nimicitor, iar mașina înmatriculată în județul Bistrița-Năsăud a fost proiectată de pe șosea în apropierea unui lan de porumb, în timp ce autotrenul a părăsit și el partea carosabilă și s-a răsturnat la doar câțiva metri distanță.

Șoferul Volkswagenului, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Ilva Mică, și-a pierdut viața și nu a mai putut fi salvat, în timp ce femeia aflată pe locul din dreapta în mașină a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a rănit puternic în zona capului.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, Radu Achimaș, un paramedic SMURD de la Dej, aflat în zonă, a oprit imediat și a încercat să ajute victimele atât cât s-a putut. Acesta și-a dat seama că șoferul este decedat și că nu se mai poate face nimic pentru el și și-a concentrat puterile pentru ajutorarea femeii. Tot el a și sunat la 112 și a anunțat teribilul accident, iar apoi, după sosirea colegilor săi din Dej, a ajutat la scoaterea femeii din autovehicul.

Victima în vârstă de 29 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare, iar ulterior a fost trimisă la Cluj-Napoca.

”Femeia a suferit un traumatism cranian, găsită conștientă, cu o plagă contuză la nivelul scalpului și un traumatism toraco-abdominal”, a declarat medicul Mariana Baciu, din cadrul Ambulanței Dej.

Din fericire, șoferul autotrenului s-a ales doar cu câteva zgârieturi și a ieșit singur din autovehicul. Acesta nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:

Un bărbat de 36 ani, din comuna Ilva Mică, jud. Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea autovehiculul, pe DN1C, în afara localităţii, ajuns la Km.71+200, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autovehiculul, care transporta emulsii bituminoase, condus din direcţia Dej spre Baia-Mare, de un tânăr, de 25 ani din comuna Ceanu Mare, jud. Cluj.

Ambele autovehicule s-au răsturnat în afara părţii carosabile pe partea stângă în direcţia de mers Dej-Baia Mare.

Accidentul s-a soldat cu decesul conducatorului auto de 36 ani, care a decedat la faţa locului, rănirea uşoară a conducatorului auto de 25 ani şi a unei femei de 29 ani, din comuna Baia, jud. Suceava, precum şi avarierea celor două autovehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 10.000 euro.

În intervalul orar 01.00-02:30, din cauza accidentului, traficul rutier pe DN1C în zona km.71+200, a fost blocat pe ambele sensuri.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului”, se atată în comunicatul IPJ Cluj.

 

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:

În 06.08.2015, ora 0.55, pe DN1C la Km.71+200, jud. Cluj,  str. Baia Mare, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, rănirea uşoară a două persoane şi avarierea a două autovehicule.

Un bărbat de 36 ani, din comuna Ilva Mică, jud. Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea autovehiculul, pe DN1C, în afara localităţii, ajuns la Km.71+200, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autovehiculul, care transporta emulsii bituminoase, condus din direcţia Dej spre Baia-Mare, de un tânăr, de 25 ani din comuna Ceanu Mare, jud. Cluj. Ambele autovehicule s-au răsturnat în afara părţii carosabile pe partea stângă în direcţia de mers Dej-Baia Mare.

Accidentul s-a soldat cu decesul conducatorului auto de 36 ani,  care a decedat la faţa locului, rănirea uşoară a conducatorului auto de 25 ani şi a unei femei de 29 ani, din comuna Baia, jud. Suceava, precum şi avarierea celor două autovehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 10.000 euro.

În intervalul orar 01.00-02:30, din cauza accidentului, traficul rutier pe DN1C in zona km.71+200, a fost blocat pe ambele sensuri.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER