Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident MORTAL în Ungaria. Elevi din Gherla, pasageri în microbuz – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident Ungaria

Un microbuz în care se aflau mai mulţi români, între care și elevi din Gherla, a fost implicat într-un accident mortal petrecut în oraşul Pusztaszer din Ungaria.

Din primele informații, șoferul unui microbuz înmatriculat în județul Cluj, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie din județul Csongrad. În urma impactului violent, șoferița mașinii a decedat, iar 15 persoane aflate în microbuzul românesc au fost rănite. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii, dar și polițiștii maghiari.

Circulația în zonă a fost închisă, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul mortal.

Purtătorul de cuvânt al poliției județului Csongrad, Szilvia Szabo, a declarat pentru RRA că pasagerii microbuzului sunt cetățeni români. Patru dintre ei au suferit leziuni grave, iar 11 au fost răniți ușor în accident, toți fiind transportați la spitale din zonă pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

În microbuz se aflau mai mulți tineri din Gherla, însă rănile suferite de aceștia nu le-a pus viața în pericol.

ACTUALIZARE: Consulatul General al României din Szeged a făcut încă de ieri, 14 noiembrie 2015, demersuri pe lângă autorităţile ungare competente pentru a obţine informaţii suplimentare după producerea unui accident rutier, în localitatea Pusztaszer, în care a fost implicat un microbuz care transporta 15 cetăţeni români. Potrivit constatărilor preliminare, vehiculul a lovit frontal un alt autoturism. În urma impactului, doi cetăţeni ungari aflaţi în autoturism au decedat, iar câţiva din cetăţenii români din microbuz au fost răniţi. Consulatul General din Szeged a informat că cetăţenii români răniţi au fost transportaţi la un spital din zonă.

În prezent, în spital se mai află internaţi 8 cetăţeni români, dintre aceştia 6 răniţi uşor urmează a fi externaţi, iar ceilalţi 2 vor necesita mai multe zile de spitalizare.

Totodată, oficiul consular român a contactat firma de transport din România, care a confirmat faptul că un alt microbuz a sosit în Ungaria în cursul zilei de astăzi, pentru a-i transporta în România pe cetăţenii români care nu au fost răniţi şi pe cei care au fost externaţi.

Consulatul General al României la Szeged menţine legătura cu autorităţile locale, fiind în aşteptarea unei informări oficiale cu privire la acest accident şi cu spitalele unde sunt internaţi cetăţenii români răniţi, fiind pregătit să acorde în continuare asistenţă consulară necesară în astfel de cazuri”, se arată într-un comunicat al ministerului Afacerilor Externe, potrivit Digi24.ro.

foto: delmagyar.hu | video: RTV

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER