Administraţie

Înapoi la prima pagină
Administraţie

GREVĂ GENERALĂ la Primăria Municipiului Dej. O parte din angajați și-au întrerupt activitatea – FOTO/VIDEO

O parte dintre angajații Primăriei Dej și-au întrerupt în această dimineață activitatea, acțiunea sindicaliștilor dejeni făcând parte dintr-o grevă generală organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Astăzi, între orele 8:00 și 9:00, la

Administraţie

Salariații Primăriei Municipiului Dej intră mâine în GREVĂ. De ce sunt nemulțumiți

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunță că angajații din administrația publică locală vor intra mâine în grevă generală – întâi timp de o oră, la începutul programului de

Administraţie

Prima ședință oficială a noului Consiliu Local Dej, după constituire. Ce s-a discutat – FOTO

Consilierii locali din Dej s-au întrunit ieri, 1 iulie, cu începere de la ora 15, în cadrul primei ședințe de îndată a noului Consiliu Local. Pe ordinea de zi s-au aflat doar trei

Administraţie

Delegaţie din Le Quesnoy, vizită la Primăria Dej – FOTO

O delegație din orașul francez Le Quesnoy a fost primită oficial astăzi, 30 iunie, de către primarul Morar Costan, la sediul Primăriei Municipiului Dej. Delegaţia, care se află în aceste

Administraţie

Ședință de îndată a Consiliului Local Dej. Trei proiecte, propuse spre aprobare

Consilierii locali din Dej se vor întruni vineri, 1 iulie, de la ora 15, în cadrul primei ședințe de îndată a noului Consiliu Local. Pe ordinea de zi se află doar

Administraţie

Primarul Dejului, Morar Costan s-a întors din Franța. Ce a făcut edilul – GALERIE FOTO

Primarul municipiului Dej s-a întors din Franţa unde timp de trei zile a efectuat o vizită oficială în oraşul Beauvais, la invitaţia doamnei senator-primar, Caroline Cayeux. Vizita a avut loc

Administraţie

Zilele Spitalului Dejean, marcate printr-un simpozion aniversar

Spitalul Municipal Dej organizează vineri, 1 iulie, un simpozion aniversar, evenimentul făcând parte din cadrul Zilelor Spitalului Dejean. Simpozionul aniversar, care va avea loc vineri, 1 iulie, cu începere de

Administraţie

Primăria Dej scoate la licitație locuri de parcare în cartierul Dealul Florilor

Primăria Municipiului Dej organizează licitație publică privind închirierea parcărilor amenajate situate în cartierul Dealul Florilor (locuri rămase libere după licitaţii). Caietul de sarcini poate fi ridicat de la sediul Primăriei, camera 35

Administraţie

NOUL Consiliu Județean CLUJ a fost constituit! Alin Tișe este, din nou, în fruntea județului

Ieri, începând cu ora 14, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Cluj a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Județean.  Așa cum Dej24.ro anunța la câteva

Administraţie

Tiberiu Zelencz, oficial PRIMARUL comunei Mica. Ieri a depus jurământul – FOTO

Ieri, 24 iunie, cu începere de la ora 13:00, la Căminul Cultural din Mica, a avut loc ședința de constituire a noului CL. Tiberiu Zelencz a depus jurământul și a