Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Aeroportul Internaţional ,,Avram Iancu” Cluj, noi destinaţii pentru anul 2017

Publicat acum

pe

Aeroportul Internaţional ,,Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a înregistrat în anul 2016 cel mai mare număr de pasageri din istorie.

Astfel, pe parcursul anului precedent traficul pe Aeroportul clujean a cunoscut o creştere de 26,56 procente faţă de anul 2015, numărul pasagerilor ridicând-se la 1.880.319, cu 394.667 mai mulţi.

Creşterea traficului de pasageri a determinat, totodată, şi o majorare a numărului de mişcări aeronave, în anul 2016 fiind consemnate 19.152 de aterizări şi decolări pe şi de pe Aeroportul Internaţional Cluj, în creştere cu 23,81 %.

Trendul crescător se menţine şi în ceea ce priveşte traficul de marfă (îmbarcată/ debarcată), în anul 2016 acesta însumând nu mai puţin de 2.100,895de tone, cu 25,02 % mai mult faţă de anul 2015.

Consiliul Judeţean Cluj şi Aeroportul Internaţional ,,Avram Iancu” îşi propun consolidarea acestei poziţii de prim aeroport regional şi al doilea aeroport din ţară, după Aeroportul Internaţional ,,Henri Coandă” Bucureşti, astfel că pentru anul 2017 se estimează un trafic cuprins între 2,7 milioane şi 3 milioane de pasageri.

Strategia de dezvoltare a Aeroportului clujean continuă atât în ceea ce priveşte infrastructura, cât şi reţelele de rute, astfel că pentru anul 2017 sunt anunţate noi destinaţii precum Stockholm (Suedia), Bratislava (Slovacia), Karlsruhe – Baden – Baden, Frankfurt Hahn, Hamburg (Germania), Larnaca (Cipru), Nisa (Franţa), Budapesta (Ungaria), Malta şi Constanţa (România).

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER