Conectează-te cu noi

Naţional

AFM a aprobat lista producătorilor și importatorilor auto pentru „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”

Publicat acum

pe

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat lista cu producătorii validați care vor participa în cadrul Programelor „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”, urmând ca, de astăzi, 15 mai, să fie semnate și contractele de finanțare cu aceștia, a anunțat instituția într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, în acest an, pentru Programul „Rabla” au fost depuse 130 dosare din partea producătorilor și importatorilor auto, dintre care au fost aprobate 127 dosare. De asemenea, au fost depuse două contestații, soluționate în cursul zilei de 12 mai, iar pentru cel de-al treilea dosar s-a solicitat retragerea, renunțându-se la formularea contestației.

În ceea ce privește Programul „Rabla Plus”, au fost depuse 25 dosare de validare, toate fiind acceptate.

AFM menționează că, începând cu data de 15 mai, se vor încheia contractele de finanțare cu producătorii validați în programe, urmând ca lista finală a acestora să fie publicată pe site-ul Administrației.

Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național — „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”—vor putea fi accesate de către persoanele fizice și juridice începând din 18 mai, mai devreme cu o lună decât în 2016, a anunțat, joi, în conferința de lansare a celor două programe guvernamentale, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

În anul 2017, Programul „Rabla Clasic” are alocat un buget de 180 milioane lei, iar Programul „Rabla Plus” beneficiază de un buget de 45 milioane lei.

Pentru Programul „Rabla Clasic”, cuantumul primei de casare este de 6.500 lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km. La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei care se acordă la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt și/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

În cadrul Programului „Rabla Plus”, se acordă un ecotichet de 45.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau 20.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid plug-in cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.

Prima de casare oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul „Rabla Plus”. În cazul în care solicitantul casează o mașină mai veche de 8 ani și decide să achiziționeze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât și de ecotichetul de 45.000 lei, iar dacă optează pentru un autovehicul electric hibrid plug-in va primi prima de casare de 6.500 lei și ecotichetul de 20.000 lei.

Pe de altă parte, în ceea ce privește „Casa Verde Clasic” pentru persoane fizice, un alt program guvernamental derulat prin AFM, au fost aprobate, vineri, 1.528 de dosare. Listele cuprinzând solicitanții persoane fizice acceptate sunt publicate pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă acestui program.

Începând din această săptămână, AFM va întocmi contractele de finanțare și le va trimite agențiilor județene pentru protecția mediului în vederea semnării de către persoanele fizice. Listele cu județele și datele de la care persoanele fizice se pot adresa agențiilor teritoriale se vor afișa în perioada următoare.

 

Sursa – Agrepres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER