Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Alin Tișe a semnat certificatul de urbanism pentru tronsonul de autostradă Gilău – Mihăieşti

Publicat acum

pe

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a semnat ieri, 6 martie 2017, certificatul de urbanism necesar în vederea elaborării proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a obiectivului „Proiectarea şi construcţia autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, sector 3A: Cluj Vest (Gilău) – Mihăieşti, km 0+000 – km 25+500, tronson 3A2, km 8+700 – km 25+500”, cu amplasament pe teritoriul judeţului Cluj.

Certificatul a fost emis ca urmare a cererii formulate în acest sens de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi vizează terenul situat în judeţul Cluj, în intravilanul şi/sau extravilanul localităţilor Viştea, Nădăşelu, Şardu, Sînpaul, Mihăieşti şi Topa Mică, din comunele Gîrbău şi Sînpaul ce urmează a fi traversate de acest sector al autostrăzii.

Având în vedere importanţa deosebită pe care acest sector de autostradă o are atât pentru dezvoltarea judeţului Cluj, cât şi pentru întreaga regiune, am analizat şi semnat, în regim de urgenţă, această solicitare. În acelaşi timp însă, am acţionat în aşa fel încât să fie adoptată soluţia care generează cele mai mari beneficii şi care presupune cele mai mici inconveniente pentru locuitorii din zonă şi pentru comunităţile clujene vizate”, a declarat Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Astfel, în contextul propunerilor formulate în acest sens prin intermediul Avizului Primăriei Sînpaul nr.251/2017, certificatul de urbanism semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj solicită şi impune o serie de condiţii, precum cele referitoare la:

  •  Relocarea traseului autostrăzii de la km 12+200 până la km 15+080 înainte de intrarea în satul Şardu, între sat şi DN1F (există spaţiul necesar), în scopul evitării traversării printre case, deoarece proiectarea s-a făcut utilizându-se hărţi mai vechi de anul 1970, în care cartierul Sinistraţi nu apărea;
  • Se solicită ca în Proiectul Tehnic să fie prevăzută o zonă de servicii la km 17+800, zonă care în Studiul de Fezabilitate apare ca parcare de scurtă durată;
  • Se va asigura continuitatea tuturor drumurilor de acces la terenurile agricole, păduri şi păşuni de pe o parte pe alta a autostrăzii, astfel încât activitatea şi locuirea în zonele afectate să fie afectate la minim;
  • Se va proiecta o distanţă mai mare faţă de case cu minim 10-30 m, în segmentele următoare: de la km 16+200-16+300; km 19+080-19+580; km 20+400 – 20+500;
  • Se solicită elaborarea studiilor geotehnice suficient de laborioase pentru a se adopta soluţiile tehnice adecvate.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER