Conectează-te cu noi

Administraţie

ANT va autoriza încă 12 stațiuni turistice, printre care și Băile Ocna Dej

Publicat acum

pe

Parc Balnear Toroc (2)

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) anunță că va autoriza încă 12 stațiuni turistice, printre care și Băile Ocna Dej. 

După ce au fost analizate documentațiile prezentate de UAT-uri (unitate administrativ teritorială), dar și după vizitele în teren, vor primi statut de stațiune turistică comuna Sucevița (jud. Suceava), comuna Pojorâta (Suceava), Băile Banffy-Toplița (Harghita), Borsec (Harghita), Negrești-Oaș (Satu Mare), Băile Ocna Dej (jud. Cluj), comuna Sângiorgiu de Murș (jud. Mureș), localitatea Colibița (jud. Bistrița Năsăud), Moinești (jud. Bacău), comuna Baia de Fier (jud. Gorj), comuna Boghiș, (jud. Sălaj) și comuna Moisei (jud. Maramureș).

Atestarea stațiunilor turistice reprezintă, pe lângă dezvoltarea socio-economică a acestor localități, posibilitatea de accesare a fondurilor europene — Axa 7—Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului/Prioritatea de investiții 7.1.-Sprijinirea unei creșteri favorabile a ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endrogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industrial aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.

Autoritatea Națională pentru Turism are în vedere și realizarea, în viitor, a unei identități urbane adecvate, prin valorificarea resurselor existente (renovare/modernizare, dar și specific local), urmărirea realizării de legături și conexiuni, racorduri la drumurile naționale și europene, precum și încurajarea creării de conexiuni și cooperări cu alte localități similare, prin realizarea unor serii de evenimente, în comun.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER