Antrenori din Dej, seminar cu cel mai bun luptător de karate din lume – FOTO/VIDEO

 Seminar Budokan Ryu (1)

În acest weekend doi antrenori din Dej, ai Clubului Sportiv Budokan Ryu, au participat la un stagiu de pregătire în județul Hunedoara. 

Sâmbătă și duminică (3-4 octombrie) a avut loc un seminar de karate sportiv condus de luptătorul numarul 1 mondial, Rafael Aghayev.

Seminarul a avut loc în județul Hunedoara, în apropiere de Petroșani, mai precis în comuna Baru.

Aghayev este deținătorul a 4 titluri mondiale, de 10 ori campion european și câștigătorul Jocurilor Europene de la Baku în 2015. Momentan, este cel mai bun luptător de karate din lume. Până în prezent, Aghayev a susținut seminarii doar în 4 țări europene, România fiind una dintre acestea. Evenimentul a fost unul foarte important în lumea artelor marțiale, la invitație participând peste 300 de practicanți atât din țară cât și din afară.

Evenimentul a fost posibil și prin implicarea unui brand mare de echipamente sportive (Adidas) care a fost și promotorul evenimentului, directorul de imagine pe Europa fiind prezent la seminar. Timp de două zile, Rafael Aghayev a împărtășit din experiența și metodica sa de lucru cu sportivii și antrenorii de karate din România.

Clubul Sportiv Budokan Ryu, care activează în Dej, Gherla și Beclean, a deplasat doi antrenori care au participat la acest stagiu de pregătire pentru lărgirea cunoștințelor în domeniu și acumularea de informații specifice sportului practicat, direct de la unul dintre cei mai valoroși practicanți de karate din lume.

loading...
Categorii: Sport

Despre autor

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu*