Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Asociația „Porți către suflet” Dej, conferință venită în sprijinul persoanelor cu dizabilități. Momentul se încheie cu un concert folk

Publicat acum

pe

Porti catre suflet Dej persoane cu eveniment dizabilitati concert folk

Asociația „Porți către suflet” Dej, în colaborare cu Consiliul Național al Dizabilității din România, organizează o conferință cu tema „Dezvoltarea capacității instituționale a CNDR”.

Evenimentul va avea loc miercuri, 13 iulie, între orele 10:00 – 14:00, în Sala festivă a Colegiului Național „Andrei Muresanu” din Dej. Cei prezenți vor putea asista și la o întâlnire a ONG-urilor din județul Cluj și instituțiile publice responsabile în implementarea prevederilor Convenției ONU, pentru identificarea și soluționarea problemelor specifice accesibilității la nivel local, județean, regional.

Potrivit președintelui Asociației „Porți către suflet”, Nelu Anca, conferința va fi precedată, cu începere de la ora 16:00, de un concert de muzică folk. Sub titlul „Dej a vous”, pe scena din Sala festivă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, vor urca mai multe personalități ale folkului autohton, printre care: Florin Săsărman, Vali Șerban, Tic Petroșel, Zoltan Butuc, Camelia și Gavril Hodiș, Marin și Petra Grad, dar și grupul orchestral Nota-Dej.

 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER