Conectează-te cu noi

Naţional

Astăzi sunt sărbătoriți Sfinţii Mihail şi Gavril. Semnificații și tradiții ale acestei sărbători

Publicat acum

pe

Sfintii Mihail si Gavril

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Cu ocazia acestei sărbători, tradiția creștină spune că este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumină” și pe cealaltă lume.

Sfinţii Mihail şi Gavril sunt consideraţi a fi conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai. În popor, ziua de 8 noiembrie mai poartă și numele de „vara arhanghelilor”. Superstițiile spun că vremea în această zi este mai caldă decât ar trebui să fie în această perioadă a lunii.

Totodată, munca în această zi de sărbătoare este considerată a fi un semn de sfidare a puterii divine. Se crede că cel care încalcă această tradiție se va chinui mult în ceasul morții sale.

Peste 1,3 milioane de români îşi serbează astăzi ziua numelui. Tot astăzi, Jandarmeria Română își sărbătorește ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, prilej cu care la nivelul tuturor unităților militare ale instituției vor avea loc slujbe religioase dedicate acestui moment.

Încă din vechime, cei doi Arhangheli au fost aleși drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oști sau ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.

În trecut, în societatea tradițională bucovineană, arhanghelii erau sărbătoriți pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă și la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau văzuti și ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turta mare din faină de porumb, numită „turta arieților”, ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se arunca în dimineața zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu fața în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu fața în jos era mare supărare.

În satele și târgurile bucovinene se făceau și se fac și astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri și praznice pentru cei morți, iar în biserici fiecare creștin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci pe lumea cealaltă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER