Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Astăzi trebuia să fie dat în folosință podul peste Someșul Mic, la intrare în Gherla. Ce s-a întâmplat de fapt?

Publicat acum

pe

Pod Gherla

Astăzi, 15 iunie 2015, trebuia dat în folosință podul peste Someșul Mic, situat la intrarea în municipiul Gherla dinspre Dej, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Lucrările de construcție la podul peste Someșul Mic, de la intrare în Gherla dinspre Dej, au debutat, potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), la data de 15 aprilie 2015. Aceste lucrări urmau să se finalizeze în decurs de două luni de zile, iar astăzi, 15 iunie 2015, să fie dat în folosință.

Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, iar vizita reporterilor Dej24.ro la fața locului a relevat faptul că lucrările sunt departe de a fi finalizate. Pe site-ul oficial al CNADNR în această dimineață, termenul de finalizare a lucrărilor la acest pod era neschimbat (15 iunie 2015), iar în decursul acestei zile (în jurul orei 12:00) data de finalizare a lucrărilor a fost devansată cu două săptămâni (30 iunie 2015).

Cei mai afectați de măsura închiderii circulației rutiere sunt conducătorii auto care circulă pe relația Dej – Gherla – Sântioana – Târgu-Mureș. Aceștia sunt nevoiți să facă un ocol de câțiva kilometri, pe centura orașului Gherla și să folosească cealaltă intrare în municipiu.

Drept urmare, gherlenii, dar mai ales dejenii vor avea de așteptat cel puțin două săptămâni până când podul va fi dat în folosință, asta dacă nu cumva CNADNR va devansa din nou termenul de predare a lucrărilor.

ACASĂ

Tânăr de doar 18 ani, din Gherla, dosar penal după ce s-a urcat la volan fără să dețină permis de conducere

Publicat acum

pe

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:10, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un tânăr, de 18 ani, din Gherla, care conducea un autoturism pe raza localităţii Sânmărtin, judeţul Cluj, deşi nu deţine permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Conducător auto din Gherla, beat la volan! A fost tras pe dreapta de polițiștii gherleni

Publicat acum

pe

Sâmbătă, 16 iunie, în jurul orei 14:40, poliţiştii rutieri din cadrul Compartimentului Rutier Gherla au depistat un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Gherla, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri, din municipiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă că bărbatul avea o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice la o unitate medicală în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Conducător auto, dosar penal după ce a fost depistat de polițiști, prin Coldău, beat la volan

Publicat acum

pe

Duminică, 17 iunie, pe DN 17, prin localitatea Coldău, polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un bărbat, de 53 ani, din Căianu Mic, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate și două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare