Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Blue Air deschide trei noi rute din Cluj-Napoca

Publicat acum

pe

Blue Air aeroport Cluj

Blue Air îşi continuă ascensiunea pe plan intern cât şi european prin lansarea a trei rute noi din Cluj-Napoca către Bucureşti (3 iunie), Liverpool (3 iunie) şi Dublin (4 iunie).

Odată cu lansarea celor trei rute noi, Cluj-Napoca devine al şaselea aeroport din România pe care Blue Air operează. Daca iniţial sectorul intern între Bucureşti şi Cluj-Napoca se va opera cu patru frecvenţe săptămânale, începând cu 30 octombrie 2016, Blue Air măreşte frecvenţa zborurilor pe această rută, ca urmare a cererii ridicate, la 2 zboruri zilnice. Cele două rute internaţionale către Liverpool şi Dublin se vor opera cu două frecvenţe săptămânale, în zilele de luni şi vineri, şi respectiv, marţi şi sâmbătă.

Gheorghe Răcaru, Director General Blue Air: „Deschiderea celor trei rute de la Cluj-Napoca către Bucureşti, Liverpool şi Dublin, face parte din strategia de dezvoltare Blue Air din acest an. Activitatea noastră în România a întregistrat în continuare o creştere semnificativă, datorată în special faptului că urmează să avem o flotă de 28 aeronave Boeing 737 până la jumătatea lunii iunie”.

Orar de vara Blue Air aeroport Cluj

Marius Mînzat, președintele Consiliul Județean, domnul Marius Mînzat a precizat: „Datorită acestor noi zboruri Blue Air spre Liverpool, Dublin și București, se va spori conectivitatea judeţului Cluj cu importante comunități de români din aceste țări şi se vor dezvolta schimburile comerciale dintre regiunile deservite de toate cele 4 aeroporturi. Suntem convinși de faptul că Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj se va dezvolta tot mai mult în anii ce urmează, cu scopul de a rămâne cel mai important aeroport al Transilvaniei”.

Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, Domnul David Ciceo, a declarat la rândul său: „Cele 3 destinaţii Blue Air ce se lansează în aceste zile de pe Aeroportul Internaţional Cluj sunt un prilej de bucurie pentru noi având în vedere faptul că ele au fost îndelung solicitate de către pasageri. Ruta internă spre Bucureşti şi cele 2 destinaţii noi vor contribui la o importantă creștere a traficului de pasageri în acest an şi vor asigura o tot mai mare diversitate a reţelei de rute pe care o punem la dispoziţia pasagerilor noştri”.

Pentru a marca momentul primului zbor Cluj-Napoca – Liverpool, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj împreună cu „Asociația Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii” au organizat în incinta aeroportului un moment artistic inedit pentru pasagerii primului zbor spre Liverpool, un recital dedicat legendarilor The Beatles, ce a fost susținut de trupa David & The Six Martini Band.

Biletele de avion sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (pentru Bucuresti), 19.99 euro (pentru Liverpool) şi 34.95 euro (pentru Dublin) – preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate. Tarifele includ gratuit 1 bagaj de mână în limita a 10 kg, iar pe ruta internă Cluj-Napoca – Bucuresti se oferă un snack gratuit pe timpul zborului şi 1 bagaj de cală în limita a 32 kg.

Rezervările se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3.000 de agenţii partenere.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER