Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Campanie de prevenire a infracțiunilor, demarată de polițiștii din Dej și Gherla

Publicat acum

pe

politia

Ieri, 30 septembrie, poliţiştii din Dej și Gherla au fost angrenați într-o campanie de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului.

În contextul săptămânii prevenirii criminalităţii, poliţiştii au distribuit peste 1.000 de flyere cu recomandări pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului.

Miercuri, 30 septembrie, poliţiştii de prevenire, împreună cu cei de proximitate şi de investigaţii criminale, au acţionat pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru prevenirea furturilor din buzunare şi poşete, fapte care se comit, cu precădere, pe mijloacele de transport în comun.

Astfel, au fost distribuite peste 1.000 de flyere cu caracter preventiv în staţiile mijloacelor de transport, precum şi pe rutele pe care acestea operează. De asemenea, au fost purtate discuţii cu cetăţenii pe tema prevenirii unor astfel de fapte, realizându-se un dialog deschis cu aceştia.

Astfel de activităţi au fost organizate pe raza întregului judeţ. De exemplu, la Dej, poliţiştii au organizat întâlniri cu asociaţiile de proprietari pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului. În cadrul acestora, au fost dezbătute prevederile Legii 333/2003 privind paza bunurilor, fiind aduse în atenţie beneficiile instalării de camere de supraveghere şi a aparaturii interfon la intrările/ieşirile din imobile.

De asemenea, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, împreună cu membri ai administraţiei publice locale, au vizitat persoane vârstnice, din zone izolate, cărora le-au fost transmise recomandări privind modul de asigurare a locuinţei şi a produselor agricole aflate pe câmp.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat activităţi de informare şi prevenire în şcolile din Ţaga, Geaca şi Cătina, unde au participat circa 350 de elevi.

Acestora le-au fost prezentate teme pentru prevenirea victimizării minorilor, prevenirea delicvenţei juvenile şi a infracţiunilor contra patrimoniului, fiind dezbătute cazuri concrete.

Poliţiştii continuă activităţile organizate, prevenirea faptelor antisociale fiind o permanentă preocupare pentru aceştia.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER