Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Când se deschide patinoarul de la Dej? Prețurile rămân la fel

Publicat acum

pe

IMG_1196-520x245

Veste bună pentru iubitorii de patinaj din Dej: în aproximativ 3 săptămâni ar urma să se deschidă patinoarul de la Dej.

La fel ca în ultimii ani, dejenii vor putea patina și în acest sezon rece. Sursele noastre spun că municipalitatea își dorește să deschidă patinoarul la data de 1 Decembrie, pentru ca iubitorii acestui sport să aibă cât mai multe săptămâni pentru a se relaxa pe suprafața de gheață, înainte de venirea căldurii.

Prețurile se pare că vor rămâne la fel, mai ales că nici taxele și impozitele nu s-au majorat, în ultimii ani, la Dej: 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, tot 5 lei urmând să plătească și cei care doresc să închirieze patine.

Patinoarul de la Dej a fost achiziționat, anul trecut, de administrația locală cu suma de 270000 lei (60000 euro).

Vă reamintim, anul trecut, patinoarul a fost deschis în data de 29 decembrie, iar pe parcursul celor două luni de funcționare s-au înregistrat aproximativ 5000 de bilete vândute pentru adulți și copii, la care se adaugă 1700 bilete pentru închirierea de patine. Sumele încasate s-au ridicat la aproximativ 40.000 lei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER