Conectează-te cu noi

Eveniment

Carnagiu pe o șosea din Cluj. Printre victime, o tânără din Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident izvorul crisului (1)

O tânără din Dej a decedat în urma unui teribil accident de circulație petrecut duminică, pe DN1, pe raza localității Izvorul Crișului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Cluj, Ştefana Moldovan, primele cercetări arată că un orădean de 30 ani a intrat într-o depăşire neregulamentară, a pierdut controlul maşinii din cauza vitezei necorelate la condiţii de carosabil umed şi s-a izbit de alte două autoturisme care circulau din sens opus.

Impactul a fost atât de puternic încât două autoturisme au zburat în şanţ, iar o a treia maşină a fost proiectată la peste 20 de metri distanţă, în albia Crişului Repede, potrivit ebihoreanul.ro.

În accident au fost implicate în total 6 persoane pentru salvarea cărora au intervenit mai multe echipaje ale ISU Cluj. „Patru dintre pasageri au fost încarceraţi, iar echipajele au intervenit pentru a-i descarcera şi pentru a acorda primul ajutor de urgenţă. La locul evenimentului au intervenit autospeciala de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi una de transport victime multiple„, se arată într-un comunicat al ISU Cluj.

În urma impactului, un clujean de 66 de ani, conducătorul autovehiculului care circula regulamentar pe direcţia Oradea – Cluj, a murit pe loc.

Orădeanul, pe numele său Radu Dobriţan, şi două femei, pasagere în autoturismele implicate în evenimentul rutier, au fost transportate la un spital din Cluj, cu leziuni grave, iar un alt pasager cu leziuni mai uşoare.

În ciuda eforturilor medicilor, una dintre pasagerele orădeanului – Ioana Mihăilă (foto jos), o tânără din Dej mutată în Oradea – a decedat luni la spital.

Potrivit unor surse apropiate celor doi, tânăra era chiar logodnica şoferului. Aceasta va fi înmormântată vineri, în Dej.

Sursa – ebihoreanul.ro


Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER