Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Cel mai bun cor bărbătesc din lume, pe scena Centrului Cultural Arta Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Corala Armonia concert (3)

Centrul Cultural Arta a găzduit în această după-amiază un concert extraordinar susținut de Corala Armonia din Constanța, cel mai bun cor bărbătesc din lume.

Evenimentul, organizat de Protopopiatul Dej, în colaborare cu Primăria Municipiului Dej, a fost un real succes, dejenii participând în număr foarte mare la spectacolul de folclor în interpretare coral-instrumentală.

Dimineață, membrii Coralei Armonia au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Parohia Ortodoxă Sf. Ierarh Nectarie din Dej.

Cea mai recentă performanţă a coralei a fost înregistrată în luna iulie a anului trecut, când a participat la Jocurile Corale Mondiale de la Riga, Letonia. De acolo s-au întors cu două medalii de aur şi cu marele premiu, Corala Armonia de la Arhiepiscopia Tomisului din Constanţa, fiind desemnată cel mai bun cor bărbătesc din lume. La Riga, românii au cântat folclor românesc, muzică bisericească şi au fermecat auditoriul. La Mondialele de la Riga au participatun număr de 500 de coruri din întreaga lume formate din 27.000 de participanţi, reprezentând 60 de naţiuni, notează Adevărul.

În 2012, teologii din Constanţa au participat pentru prima oară la un concurs, obţinând premiul cel mare. Performanţa se întâmpla la Dobrici, în Bulgaria. După doar o lună, traversau Oceanul Atlantic, pentru Jocurile Corale Mondiale din Cincinnati – Statele Unite ale Americii. Rezultatul: două medalii de aur la secţiunile la care au concurat. Anul trecut, Corala Armonia a participat la Europenele de la Graz – Austria şi şi-a sporit palmaresul: a luat două medalii de aur, una de argint şi marele premiu.

Vezi o GALERIE FOTO de la concert pe pagina de facebook Dej24.ro.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER