Conectează-te cu noi

Naţional

CFR Călători, planuri mari în 2016. Vagoane ce vor putea călători cu 160km/h

Publicat acum

pe

lovit de tren

CFR Călători va investi în anul 2016, din surse proprii, în modernizarea unui număr de 30 de vagoane. Primul vagon a fost furnizat la finalul lui 2015 și va intra în circulație în perioada următoare.

Vagoanele pot circula cu viteza maximă de 160 km/h, îndeplinesc cerințele de operabilitate și dispun de sisteme de climatizare, de informare, oferind călătorilor condiții sporite de confort.

Tot în 2016, este prevazută de la Bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, suma de 100 de milioane de lei pentru achiziția de rame electrice. Acestea vor fi destinate transportului feroviar de pasageri pe distanţe medii, în special pe sectoarele reabilitate București – Constanța, București – Brașov, dar și pe București – Craiova.

E important să cumpărăm pentru CFR Călători și pentru România, materialul rulant de care avem nevoie, care să corespundă și să facă față condițiilor din țara noastră. Incepând din acest an sunt șanse reale de a începe reînnoirea parcului activ al CFR Călatori. Sunt investiții absolut necesare pentru îmbunătățirea serviciilor companiei, astfel încât să putem oferi pasagerilor noștri condiții decente de călătorie”, a afirmat Iosif Szentes Directorul General al CFR Călători.

De asemenea, CFR Călători dispune de alte 126 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de achiziție material rulant din fonduri prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 sau prin alte scheme de finanțare.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER