Conectează-te cu noi

Naţional

CFR Călători suplimentează trenurile pentru minivacanța de 1 Mai. Garnituri directe spre Marea Neagră

Publicat acum

pe

CFR Călători informează că în minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare va fi adaptată în funcție de solicitările pasagerilor.

În perioada 28 aprilie – 1 mai 2017 vor fi puse în circulație trenuri suplimentare, iar față de graficul de circulație obișnuit capacitatea de transport va crește cu peste 8000 de locuri. Capitala și orașele din țară: Baia Mare, Beclean pe Someș, Brașov, Arad, Petroșani, Târgu Jiu, Craiova, Iași, Vaslui, Suceava Nord, Timișoara Nord sau Drobeta Turnu Severin vor fi conectate cu Litoralul prin trenuri directe, până la și de la Mangalia.

Și în acest an, tinerii și nu numai, vor putea ajunge pe Litoral dis-de dimineața, cu Trenul Tineretului (IR 1987 / IR 1986). IR 1987 va pleca din București Nord la ora 02:55 și va sosi în Constanța la ora 06:05, iar în Mangalia la ora 07:53, cu opriri în stațiunile de pe parcurs.

De asemenea, pe ruta București – Constanța vor circula și Trenurile Litoral. Durata de parcurs a acestora este de 2 ore, fără opriri intermediare, iar a celorlalte trenuri din grafic durata este de aproximativ 2 ore și 30 de minute.

Prețul unui bilet pentru un adult la tren IR, clasa a 2-a, cu loc rezervat, pe ruta București-Constanța este 59,60 lei, iar un bilet dus-întors are o reducere de 10% și este 108,10 lei. Studenții beneficiează de gratuitate, iar elevii de reduceri de 50%. Un bilet la clasa a 2-a pentru un elev este de 29,80 lei.

Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare ca urmare a călătoriilor gratuite ale studenților, recomandăm tuturor pasagerilor să cumpere din timp biletele de tren. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipație: Online de pe www.cfrcalatori.ro; de laautomatele XsellKiosk din gări; direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism).

Rugăm studenții să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor gări.

Programul agenţiilor de voiaj CFR: luni, de 1 Mai, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepția agențiilor: Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti și Iulius Mall din Iași.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER