Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj | Polițiștii, la datorie și de sărbători. Ce au descoperit?

Publicat acum

pe

politia masini noi volkswagen polo

În perioada sărbătorilor pascale, sute de poliţişti de ordine publică, rutieri, de investigaţii criminale, de investigare a criminalităţii economice, precum şi de la alte structuri, au acţionat pe raza judeţului Cluj pentru prevenirea faptelor antisociale.

Aceştia au desfăşurat acţiuni, cu precădere, în zonele lăcaşurilor de cult, pentru menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului auto şi pietonal.

De asemenea, principalele artere de circulaţie din județul Cluj au fost supravegheate cu aparate radar de către poliţişti pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

În perioada 30 aprilie – 2 mai, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 325 de sancţiuni pentru abaterile de la normele contravenţionale. Astfel, poliţiştii au aplicat 66 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 254 de sancţiuni contravenţionale, 51 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, poliţiştii au reţinut 24 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 11 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 4 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER