Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cod GALBEN de ninsori în țară! Clujul, printre județele anunțate de ANM

Publicat acum

pe

Vin ninsorile! Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, o nouă avertizare COD GALBEN de ninsori, valabilă începând de joi, ora 06.00, până vineri, la ora 09.00, în aproape toată ţara.

Precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50…55 km/h.

Ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala şi în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (25/26.11) în nord-est, centru, precum şi în zonele de deal şi de munte.

Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER