Conectează-te cu noi

Administraţie

Consilierii locali din Dej se întrunesc într-o ședința ordinară pe luna septembrie

Publicat acum

pe

Consiliul Local Dej sedinta (2)

Consilierii locali din Dej se vor întruni miercuri, 30 septembrie, într-o ședință ordinară pe luna septembrie.

Ședința va avea loc de la ora 15 în Sala de Ședințe a Primăriei Municipiului Dej.

ORDINE DE ZI:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale,redevențe, chirii și alte venituri datorate bugetului local de către persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și asociațiile familiale de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Dej.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente impozitelor și taxelor locale, redevențelor, chiriilor și altor obligații datorate bugetului local de către persoane juridice fără scop lucrativ care au calitate de contribuabili la bugetul local al Municipiului Dej.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii schemei de ajutor de minimis, reprezentând scutiri de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente impozitelor și taxelor locale, chiriilor,redevențelor și altor obligații la bugetul local,datorate de către societățile comerciale/cooperatiste care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al Municipiului Dej.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Dej pe anul 2015.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Dej pe anul 2015.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii Contractului de concesiune Nr.50/21071 din 5 octombrie 2005 pentru terenul cu destinație “Extindere la parterul blocului”.
7. Proiect de hotărâre pentru introducerea în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Dej a unor bunuri (conform Anexei) precum şi înscrierea provizorie în C.F. a acestora.
8. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul public și acordul înscrierii în Cartea funciară a dreptului de proprietate pentru o parcela de teren în favoarea Unității Administrativ Teritorială a Municipiului Dej.
9. Proiect de hotărâre privind utilizarea cu titlu gratuit, în cadrul proiectului RO-NET, a suprafeței de teren de 10 mp, situat în localitatea Pintic.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri pentru S.C. STIL IMPEX S.R.L.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea ajutorului financiar din fondul de rezervă bugetară pentru repararea daunelor produse de refularea canalizărilor din locuințele cetățenilor DABOC MIHAI și MIC ANA din Municipiul Dej.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea ajutorului financiar din fondul de rezervă bugetară pentru repararea și înlăturarea daunelor produse la două morminte situate în Cimitirului Mare al Municipiului Dej.
13. Soluționarea unor probleme ale administrației publice locale:
– Inițiativa privind propunerea de completare a Hotărârii de Consiliul Local în vigoare privind buna gospodărire a Municipiului Dej.
– Ofertă de servicii silvice din partea Ocolului Silvic Someș Silva.​

Dosarele cu materialele prezentate la ordinea de zi pot fi ridicate de către consilieri, începând cu data de 24 septembrie 2015, ora 12,00, de la Secretariatul Consiliului Local din sediul Primăriei Municipiului Dej – Camera Nr. 15.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER