Conectează-te cu noi

Politic

Cornel Itu: ”Legea salarizării unice este o prioritate pentru social-democraţi”

Publicat acum

pe

Cornel Itu deputat

Deputatul dejean Cornel Itu a declarat că ”legea salarizării unice este o prioritate” pentru partidul politic din care face parte.

Deputatul social-democrat, Cornel Itu a vorbit în Ziarul Făclia despre despre necesitatea unei legi a salarizării unitare şi despre intenţiile PSD legate de aceasta.

Reporter: De cîţiva ani se tot discută depre o lege a salarizării unice, însă, pînă acum, toate aceste discuţii nu s-au concretizat într-un act normativ. Cît de importantă este, de fapt, pentru societatea românească, o astfel de lege?

Deputat Cornel Itu: Legea salarizării unice este o prioritate pentru social-democraţi, un proiect gîndit şi elaborat de Ministerul Muncii în guvernarea Ponta, în colaborare şi prin consultări serioase cu sindicatele şi cu autorităţile publice locale şi centrale. Îmi doresc ca actualul guvern să aibă maturitatea de a susţine această lege atît de necesară unei administraţii moderne şi eficiente. Nu putem avea oameni dedicaţi muncii şi carierei în sistemul public dacă sînt prost plătiţi şi dacă nu li se recunosc meritele printr-un sistem coerent şi corect de evaluare.

Rep: PSD s-a aflat timp de trei ani la guvernare, prin Executivul condus de Victor Ponta. De ce nu s-a adoptat o astfel de lege în cei trei ani?

C.I.: PSD a făcut demersuri susţinute, a iniţiat şi a sprijinit legi pentru a repara dezastrul lăsat în urmă de Guvernul Boc, cînd medicii, profesorii, poliţiştii, funcţionarii publici, cercetătorii, respectiv toţi angajaţii de la stat, au fost crunt loviţi cu tăieri salariale, de sporuri. Faptic, aceşti oameni nu au pierdut doar 25% din salarii, ci mult mai mult, aproape de 40%. Dacă mai luăm în calcul şi majorarea TVA la 24%, vom avea un tablou complet al sărăcirii sistematice a celor care au lucrat şi lucrează în sectorul public. Apoi, ne mirăm că avem angajaţi demotivaţi sau că tinerii nu se îndreaptă spre locurile de muncă din sistemul de stat. Sînt mulţi salariaţi în sistemul de stat care îşi fac munca în mod impecabil, avînd venituri foarte mici, însă aceasta nu este o situaţie cu care să ne mîndrim. Aceşti oameni trebuie să plece acasă mulţumiţi, după ce iau salariul lunar, nu îngrijoraţi, gîndindu-se ce vor pune pe masă mîine sau poimîine.

Începând cu 2012, odată cu instalarea Guvernului Ponta, ca rezultat al voinţei populaţiei, social-democraţii au majorat, consecutiv, salariile, au reîntregit pensile şi au crescut ajutoarele sociale. Mă bucur că legea prin care medicilor li s-au majorat salariile cu 25%, celor din învăţămînt cu 15%, iar celorlalţi bugetari cu 10%, a fost promulgată. Totodată, s-a redus TVA la 19%. Guvernul PSD a lăsat vistieria plină, iar cetăţenii trebuie să beneficieze de această creştere economică. Însă, această măsură a fost, practic, un preambul la legea salarizării unice, pregătită de ministrul Rovana Plumb. Între timp, PSD a ieşit de la guvernare. Dar trebuie să mergem mai departe, această lege ar trebui să fie asumată de noul Guvern.

Rep: Din păcate, avem foarte multe indicii potrivit cărora Guvernul Cioloş nu-şi va asuma un asemenea act normativ, existînd posibilitatea ca doar din 2017 România să aibă o lege a salarizării unitare. Care va fi poziţia PSD faţă de o astfel de decizie?

C.I.: În cazul în care acest lucru nu se va întîmpla, parlamentarii social-democraţi o vor promova ca iniţiativă legislativă, fapt asumat în mod public de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Rep: Sînteţi printre coiniţiatorii acestui proiect. Spuneţi-ne cam ce prevede.

C.I.: E nevoie de o nouă grilă de salarizare, după modelul proiectului pregătit de Ministerul Muncii, cu cinci clase de salarizare, respectiv: persoanele necalificate, care să beneficieze de un salariu minim brut de 1.200 de lei; persoane cu studii medii/şcoli profesionale fără bacalaureat; persoane cu studii medii cu bacalaureat; persoane cu studii superioare de scurtă durată (asistent medical, arhivar, grefier); persoane cu studii superioare de lungă durată (medic, profesor, preşedintele, înalţi demnitari, cu prag de salarizare maxim de 22.000 de lei). Totodată, e necesară o reglementare privind cele trei puteri în stat: executivă, legislativă şi judecătorească, în sensul în care acestea să aibă un nivel salarial egal. E nevoie de un sistem unitar şi echitabil privind retribuţiile în sectorul de stat şi de un raport clar între salariul minim şi maxim. Altfel nu vom avea o administraţie performantă, respectiv servicii publice de calitate.

Rep: Ne confruntăm cu o mare lipsă de specialişti în diverse domenii, datorate exodului de inteligenţă, principalul motiv fiind, aşa cum aţi arătat, proasta salarizare din sistemul bugetar. Într-un clasament european, ce poziţie ocupă România în privinţa sumelor pe care statul le alocă pentru salarii?

C.I.: Potrivit datelor furnizate de Eurostat, România se află pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile an-gajaţilor bugetari. Astfel, cu doar 7% din PIB alocate cheltuielilor de personal de către guvern, România este la distanţă semnificativă de state precum Danemarca (unde salariile bugetarilor consumă 17% din PIB), Franţa (13%), Belgia (12%), Grecia (12%), Po-lonia (10%) sau Marea Britanie (10%). Există o legătură evidentă între calitatea serviciilor publice şi aceste alocări bugetare. Vrem medici dedicaţi, profesori buni, funcţionari competenţi? Primul pas este să îi plătim cum se cuvine. Vrem să îi păstrăm pe cei care au rămas în slujba României, să ne îngrijească atunci cînd sîntem bolnavi, să ne educe copiii şi să ne ofere serviciile publice de care are nevoie orice cetăţean? Trebuie să îi motivăm financiar şi să le recunoaştem meritele profesionale.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER