Conectează-te cu noi

Politic

Cornel Itu: ”PSD promovează o politică orientată spre protecţia socială a copiilor”

Publicat acum

pe

cornel-itu

Deputatul dejean Cornel Itu a trimis pe adresa redacției Dej24.ro un drept la replică în care arată că ”PSD promovează o politică orientată spre protecția socială a copiilor.

Redăm integral comunicatul transmis de deputatul Cornel Itu. ”Protecţia socială este una dintre coordonatele programului politic al PSD, asumată şi dovedită constant de-a lungul anilor. Cu sprijinul Grupului Parlamentar al PSD, Camera Deputaţilor a adoptat în cadrul şedinţei de plen care a avut loc miercuri, 20 mai 2015, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care alocaţiile copiilor cu vârste cuprinse între 0-18 ani au fost majorate de la 42 de lei la 84 de lei. De prevederile noului act normativ vor beneficia aproape 4 milioane de copii din România.

Prin acest act normativ, al cărui coiniţiator sunt, se asigură o mai bună protecţie socială copiilor, care reprezintă viitorul României, promovând în acelaşi timp participarea şcolară a minorilor.

PSD promovează o politică orientată spre protecţia socială a copiilor, în acest context amintim că anul trecut, la iniţiativa Guvernului Ponta, a fost majorată cu 42 de lei per copil alocaţia pentru sprijinul familiilor cu venituri reduse. Astfel, pentru circa 500.000 de copii, din 284.000 de familii, alocaţia a fost dublată. De asemenea, în cursul anului trecut, pentru 20.000 de copii aflaţi în sistemul special de protecţie a fost majorată alocaţia de la 97 lei la 440 lei.

Atacurile PNL din ultima săptămână cu privire la dorința PSD de a veni în primul rând în sprijinul copiilor ce provin din familii nevoiașe sunt nu doar nefundamentate, ci totodată pline de ipocrizie, ele venind de la cei care s-au aliat cu oamenii care au tăiat salarii, indemnizațiile pentru creșterea copiilor și au redus sprijinul pentru categoriile defavorizate. Este deja de domeniul evidenței faptul că începând cu anul 2012, PSD depune eforturi susținute pentru a repara dezastrul social în care fostul PDL, ascuns acum sub cupola PNL, a lăsat o țară întreagă”, arată Cornel Itu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER