Conectează-te cu noi

Politic

Corneliu Niste, surpriza alegerilor locale: ”Luptați pentru dreptate, claritate și transparență”

Publicat acum

pe

Corneliu Niste lansare candidatura (1)

Corneliu Niste, cel mai tânăr candidat la Primăria Dej și surpriza alegerilor locale de ieri (locul 3 în opțiunile votanților) transmite prin intermediul Dej24.ro o scrisoare de mulțumire adresată dejenilor.

”Iubiții mei dejeni,

Am o mare bucurie și un sentiment de gratitudine.

Ieri cu ajutorul dumneavoastră și cu ajutorul lui Dumnezeu, am văzut că a încolțit o sămânță a unei schimbări fundamentale de gândire.

Mulțumesc familiei, apoi, echipei care mi s-a alăturat (echipa de consilieri și echipa de campanie), împreună am făcut o treaba remarcabilă. Mulțumesc UCDR-ului. Celor 546 de dejeni care m-au votat – probabil nu îi cunosc pe toți, dar le transmit că îmi doresc să ne întâlnim în perioada următoare; le mulțumesc de asemenea și celor care nu m-au votat.

Mulțumesc celor care mi-au acordat semnături. Mulțumesc presei. Mulțumesc persoanelor care au stat în sectiile de votare.

Mulțumesc celor care mi-au transmis un mesaj de încurajare, un gând bun, un video, o poză, o rugăciune, un desen, o poezie, un apel telefonic, fiecare au contat enorm.

Vă sunt recunoscător dumneavoastră, celor care ați crezut că împreună putem aduce un alt suflu, mulțumesc că sunteți diferiți, că nu vedeți orașul în care trăiți într-o culoare, ci în trei culori. Ne-am unit, și asta înseamnă pentru mine foarte mult, de aici și îmi dau seama că putem face ceea ce ne propunem.

Să nu aveți niciun regret legat de rezultat, noi am câștigat prin faptul că suntem cu conștiința curată, plini de curaj, credință, viziune și suntem autentici. Indiferent cum socotiți, suntem în câștig. Ne cunoaștem mai bine, știm unde suntem, ce mai avem de învățat, cine ne sunt apropiații, cine ne dă “șanse” și cine nu.

Mulțumiri și aprecieri tuturor!

Am candidat pentru că împreună cu echipa mea am dorit să vedem o societate schimbată prin valorile de bază, pe care noi le promovăm: adevărul, dreptatea, integritatea, compasiunea și empatia, dragostea, viața umană, demnitatea umană, familia, respectul pentru mediu și democrația.

În data de 22 aprilie, atunci, m-am hotărât să candidez. Pana în data de 4 iunie a fost un maraton intens. Mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră, a celor peste 100 de oameni care ați fost în jurul nostru. Vă mulțumesc și vă datorez stima și considerația mea.

Sunt foarte binecuvântat cu așa oameni care s-au dăruit necondiționat pentru această cauză. Pentru faptul că ați crezut, pentru faptul că ați dat o șansă, noi toți am câștigat un meritat loc 3 pentru funcția de primar. Locul 3 înseamnă foarte mult pentru un grup de oameni care nu a mai făcut deloc politică și nici administrație publică până acum. În 40 de zile am obținut un loc rezonabil pentru poziția de primar, pentru noi acest lucru este o mare bucurie!

Am făcut un prim pas, un pas aparent timid, care ne-a ajutat să vă înțelegem, să ne poziționăm conform nevoilor dumneavoastră, dorim mai mult să fim aproape de voi și să consolidăm relația dintre noi.

Asa cum am mai spus, doresc un oraș cu oameni buni, cu oameni care speră, care visează că pot realiza “imposibilul”, oameni prosperi, oameni bucuroși și oameni sănătoși.

Am făcut tot ceea ce ne-a stat în putință. Nu suntem descurajați. Cert este că nu mai suntem cum am fost înainte, vedem diferit multe aspecte. A fost o plăcere să întâlnim oameni cu atât de mare devotament prin tot ceea ce fac, care doresc să vadă un oraș viu și care să creadă în idei noi.

Nu ne ascundem și nu ne e rușine de faptul că am avut o campanie profesionistă cu bun-simț, cum rar se poate vedea inclusiv la nivel național. Am dat dejenilor ce a fost mai bun, calitate premium din tot ceea ce ne-a stat în putință. Am investit toate resursele noastre, și DA, a meritat, indiferent de rezultat!

Noi continuăm proiectele propuse și pe care le putem implementa independent de primărie și poate unele dintre ele în colaborare cu primăria. Vom continua proiectul brandul Dejului, deja demarat, după cum am promis. Și ne vom implica în continuare în comunitatea noastră dejeană, pentru că iubim Dejul!

Suntem responsabili pentru fiecare vot pe care l-am primit, eu și echipa mea vă mulțumim chiar dacă nu am ajuns în administrația publică, noi tot vom aduce plus valoare orașului prin proiectele pe care le vom iniția.

Felicit pe Domnul primar pentru ceea ce a făcut și pentru ceea ce urmează să facă.

De asemenea îl apreciez pentru faptul că este un om dintre oameni. Stau la dispoziția administrației publice cu  orice idee sau orice nevoie pe care o au la adresa mea, felicit de asemenea și Consiliul local și pe cei tineri care sunt acolo, avem așteptări și ne dorim să faceți treabă bună. Luptați pentru dreptate, claritate și transparență, asta ne ajută pe toți, să avem un viitor durabil.

Nu dorim normalitate, dorim excelență și profesionalism.

Doresc să rămânem uniți, să ne cinstim, să ne dăm onoare și să ne vedem unii pe alții prețiosi, așa cum suntem fiecare dintre noi plini de valori și de talente.

Urmăriți pagina de www.facebook.com/NisteCorneliu, siteul www.corneliuniste.ro și www.iubescdejul.ro pentru proiecte și activități.

Rămânem aproape! Vă iubim și vă îmbrățișăm!

Împreună, vreau să fim cei care iubesc Dejul”, transmite Corneliu Niste.

Vă reamintim, tânărul Corneliu Niste – candidatul UCDR la Primăria Dej – s-a clasat pe a treia poziție în preferințele dejenilor, obținând 3,74% dintre voturi.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER