Conectează-te cu noi

Eveniment

DEJ | Bărbat ÎNECAT în Lacul „Baltă” de pe Dealul Florilor – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un bărbat în vârstă de 67 de ani și-a găsit sfârșitul în această seară, în jurul orei 20:30, în apele Lacului Baltă din municipiul Dej. 

Potrivit martorilor, înainte să fie găsit plutind cu față în jos în apă, bărbatul a fost zărit curățind de vegetație un loc de pescuit, cu o sfoară și o ancoră. Nu se știe cum, într-un moment de neatenție, bărbatul pasionat de pescuit s-a dezechilibrat și a căzut în lac, fără ca cineva să îl poată ajuta.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, polițiștii din Dej, dar și o ambulanță.

Pompierii au extras trupul din apă, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au constatat decesul.

Conform unor oameni din zonă, înainte de tragedie, bărbatul s-ar fi aflat, împreună cu un prieten, într-un local din apropiere. Nu se știe dacă pescarul era băut, însă aceasta este prima ipoteză luată în calcul de anchetatori, mai ales că au fost persoane care l-au văzut consumând băuturi alcoolice înainte de anunța că vrea să curețe de vegetație una dintre zonele lacului Baltă.

Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs nenorocirea.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER