Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Dejenii pot să admire ”natură statică” și ”peisaj” la Muzeul Municipal Dej – FOTO

Publicat acum

pe

vernisaj Muzeul Municipal Dej (4)

Muzeul Municipal Dej va găzdui timp de aproape o lună două expoziții de pictură. În această după-amiază, de la ora 17, a avut loc deschiderea expozițiilor.

Este vorba despre expoziția pictorului Robert Gall – natură statică și cea a Biancăi Stan – peisaj.

Robert Gall este o prezență puternică în arta contemporană dejeană, în comparație cu alți artiști din municipiu. Acesta are un parteneriat cu Muzeul Municipal Dej, parteneriat care în anul 2012 s-a materializat printr-o expoziție comemorativă Gustav Klimt, în 2013 cu ”Portretul în fel și chip”, anul trecut cu ”Imperiul Cailor”, iar astăzi cu 23 de lucrări grupate sub ”Natură statică”. Lucrările sale transmit emoție, sentiment și sunt expresia dragostei artistului față de natură și față de realitatea înconjurătoare. Acesta reușește să arate că rigiditatea naturilor statice poate să fie înlocuită de unicitate, de expresivitate. Prin operele sale, natura statică revine în actualitate și Gall dovedește că nu s-a învechit, putând fi oricând reinterpretată în orice direcție. Cu siguranță, artistul Robert Gall își exprimă starea lui sufletească chiar prin propriul său stil.

De cealaltă parte, Bianca Stan este o tânără născută în anul 1998, elevă la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej. Tablourile sale sunt frumos conturate, proporționate și foarte curajoase. Acestea sunt realizate într-o manieră cromatică puternică. Cele 7 tablouri prezentate la primul ei vernisaj reprezintă un omagiu adus naturii, o adevărată mitologie a naturii. Bianca Stan reușește prin operele sale să își ”trimită” privitorii în zona Facerii lumii, a clipelor primordiale.

Conform directorului Muzeului Municipal Dej, Constantin Albinetz, cele două expoziții vor rămâne deschise pentru publicul dejean până vineri, 24 aprilie 2015.

Vezi o GALERIE FOTO pe pagina de facebook Dej24.ro.

 

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social-Cultură

Emoții și lacrimi la sfârșit de clasa a XII-a! Absolvenții CNAM Dej, paradă pe străzile orașului – FOTO

Publicat acum

pe

Zona centrală a orașului a fost astăzi, 25 mai, din nou teatrul de desfășurare a tradiționalei parade a absolvenților Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej.

Tinerii și-au dat întâlnire astăzi, înainte de ora 9, în fața școlii, pentru ca apoi să pornească în marș, alături de diriginți, pe străzile orașului. Absolvenții dejeni au trecut pe strada 1 Mai, prin fața Primăriei, prin Piața Bobâlna, pe lângă Parcul Mic, pe strada 21 Decembrie, prin fața Centrului Cultural „Arta”, intrând ulterior pe strada Nicolae Titulescu, mărșăluind prin fața Poliției. Destinația finală a fost Sala Sporturilor din Dej, acolo unde s-a desfășurat festivitatea de absolvire.

Înarmați cu steaguri și pancarte, parada a fost una destul de zgomotoasă, absolvenții fiind însoțiți în periplul lor pe străzile orașului de mai mulți motocicliști care au deschis drumul, alături de o autospecială din cadrul Poliției Municipiului Dej. De asemenea, tinerii au cântat tradiționalele serenade profesorilor care le-au călăuzit pașii.

Dacă unii elevi au fost bucuroși că școala s-a terminat, alții au fost copleșiți de emoții și lacrimi, gândindu-se la despărțirea de colegi și profesori.

Continuă să citești

Social-Cultură

Programul cinematografului 3D din Dej pentru perioada 25 – 31 mai

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej anunță programul Sălii Multimedia 3D din incinta Muzeului Muzelui Municipal Dej, pentru perioada 25 – 31 mai 2018.

VINERI – 25 mai 2018

  • ORA 17:00 – SUPRAVIEȚUITORII (EXTINCTION, DRAMĂ, S.F., N-15 ANI, DURATĂ 108 MIN.)

SÂMBĂTĂ – 26 mai 2018

  • ORA 11:00 – HOTEL TRANSILVANIA 2 ( FILM ANIMAȚIE, DUBLAT ÎN ROMÂNĂ, A.G., DURATĂ 85 MIN.)

MARȚI – 29 mai 2018

  • ORA 17:00 – VIAȚĂ, PRIMELE SEMNE ( LIFE , THRILLER, S.F., N-15 ANI, DURATĂ 99 MIN.)

MIERCURI – 30 mai 2018

  • ORA 17:00 – ANNIE (MUSICAL, DRAMĂ, COMEDIE, A.G., DURATĂ 113 MIN.)

JOI – 31 mai 2018

  • ORA 17:00 – FANTOMA MEA IUBITĂ ( GHOST, ROMANTIC, DRAMĂ; A.G., DURATĂ 132 MIN.)

Dragi spectatori, biletele pot fi procurate din incinta Librăriei Municipale Dej, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 16:00, cu maxim o zi înainte de rularea filmului sau cu o oră înaintea rulării filmului. Biletele se vând în limita locurilor disponibile, iar accesul în sală cu mâncare și băuturi alcoolice este strict interzis”, se precizează într-un comunicat de presă.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Social-Cultură

Ziua Copilului va fi marcată la Dej printr-o serie de activități dedicate celor mici

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej organizează joi, 31 mai, un spectacol dedicat copiilor. Evenimentul se va desfășura în Piața Bobâlna între orele 17:00-20:00, iar în cadrul lui copiii se vor putea bucura de momente special pregătite pentru ei.

Autoritățile locale au pregătit un spectacol de teatru interactiv, un spectacol pe picioroange, pictură pe faţă, dar și baloane uriașe de săpun. De asemenea, în Piața Bobâlna din Dej vor fi amplasate tobogane gonflabile.

Atmosfera de distracție va fi întreținută de supramarionete și animatori costumaţi în personaje din desene animate și mascote.

Vezi mai jos IMAGINI VIDEO de anul trecut:

Nu uita să te ABONEZI la canalul nostru de Youtube dacă vrei să vezi și alte știri-VIDEO din Dej!

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare