Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Doi polițiști din județul Cluj au refuzat o mită de 1500 de lei

Publicat acum

pe

Bani Droguri Descinderi Cluj DIICOT 4

Luni, 7 noiembrie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj au finalizat cercetările iar procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul F.V.I., persoană fără calitate specială, și a propus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Totodată, prin acord s-au stabilit următoarele: condamnatul va urma un program de reintegrare socială, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile și va plăti 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, la data de 19 iunie 2016, inculpatul F.V.I. a oferit suma de 1500 de lei unor agenți de poliție din cadrul unei Secții de Poliție Rurală — I.P.J. Cluj, pentru ca aceștia să nu îi întocmească dosar penal ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În data de 21 iunie 2016, la D.G.A. — S.J.A. Cluj cei doi polițiști au depus denunțuri care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, constituindu-se dosar penal.

Ofițerii D.G.A. au efectuat în cauză mai multe activități de urmărire penală, în baza delegărilor dispuse de procurorul de caz.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER