Conectează-te cu noi

Eveniment

Femeie din Jichișu de Sus, lovită cu toporul în cap – FOTO

Publicat acum

pe

topor SMURD (4)

O tânără în vârstă de 20 de ani din localitatea Jichișu de Sus a ajuns aseară la Spitalul Municipal Dej după ce a fost lovită cu toporul în cap.

Cel care ar fi făcut acest gest este chiar tatăl vitreg al tinerei în vârstă de 20 de ani. Cei doi ar fi avut o discuție mai aprinsă, moment în care bărbatul de 48 de ani a lovit-o cu toporul în cap. Femeia ar fi căzut pe scări și s-a lovit tot în zona capului.

În urma apelului la 112, la fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Soțul tinerei a încercat să o apere pe aceasta și a fost și el rănit la unul dintre membrele superioare, astfel că și el a ajuns la spital.

Se pare că după ce polițiștii au ajuns la locuința din Jichișu de Sus, tatăl vitreg al femeii s-ar fi aruncat într-o fântână, însă a fost scos de vecini înainte de a fi prea târziu. Acesta a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER