Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Fostul adjunct al Jandarmeriei Cluj a cerut subalternilor să scrie pe hârtie mita pe care urmau să i-o dea (rechizitoriu)

Publicat acum

pe

Colonelul Ioan Doru Popescu, fost adjunct al șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, a cerut unor subalterni să scrie pe hârtie suma mitei pe care erau dispuși să o ofere pentru ca rude ale acestora să promoveze un concurs, se arată în rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

Potrivit documentului, în septembrie 2016, IJJ Cluj a scos la concurs două posturi vacante de subofițer administrativ principal în cadrul Serviciului Logistic (popota unității), cu recrutarea personalului din sursă externă, președinte al comisiei de concurs fiind colonelul Ioan Doru Popescu.

În urma examinării psihologice și fizice a candidaților, au rămas în cursa pentru ocuparea celor două posturi șase candidați, printre care Felician Cornel Chiorean, frate al inculpatului Daniel Gheorghe Chiorean, militar jandarm în cadrul IJJ Cluj, și Raluca Delia Bojan, fiica inculpatului Vasile Bojan, de asemenea militar la IJJ Cluj.

În acest context, cei doi jandarmi l-au abordat pe Ioan Doru Popescu pe care l-au întrebat dacă le poate ajuta pe cele două rude ale lor să promoveze concursul respectiv.

Inculpatul col.(r) Popescu Ioan Doru le-a spus inițial celor doi subofițeri că vor ține legătura, iar, în data de 21.10.2016, i-a chemat pe rând la el în birou unde inculpatului plt. adj. șef Chiorean Daniel Gheorghe i-a pretins suma de 1.000 de euro, iar inculpatului plt. adj. șef Bojan Vasile — suma de 2.000 de euro, în schimbul facilitării promovării testării scrise de către candidații Chiorean Felician Cornel, respectiv Bojan Raluca Delia. Mai precis, inculpatul col.(r) Popescu Ioan Doru le-a cerut inculpaților plt. adj. șef Chiorean Daniel Gheorghe și plt. adj. șef Bojan Vasile să scrie pe o bucată de hârtie suma pe care aceștia sunt de acord să i-o remită pentru a le facilita celor doi candidați promovarea testării scrise. La acel moment, inculpatul col.(r) Popescu Ioan Doru nu le-a precizat acestora în ce va consta ajutorul pe care urma să îl acorde candidaților Chiorean Felician Cornel și Bojan Raluca Delia în vederea facilitării promovării testării scrise, cerându-le doar să precizeze suma pe care sunt de acord să o remită pentru ca aceștia să fie ajutați. Inculpații plt.adj.șef Chiorean Daniel Gheorghe și inculpatul plt.adj.șef Bojan Vasile au fost de acord să remită sumele sus-menționate astfel că, în cursul aceleiași zile, 21.10.2016, inculpatul plt.adj.șef Chiorean Daniel Gheorghe i-a remis inculpatului col.(r) Popescu Ioan Doru, în două tranșe, suma totală de 900 de euro, iar în intervalul 21—23.10.2016, inculpatul plt.adj.șef Bojan Vasile i-a remis acestuia suma de 2.000 euro. Inculpatul plt.adj.șef Chiorean Daniel Gheorghe i-a remis inculpatului col.(r) Popescu Ioan Doru și restul de 100 de euro din suma pretinsă, la data de 24.10.2016, după ce fratele său, suspectul Chiorean Felician Cornel, a susținut testarea scrisă”, se arată în rechizitoriu.

Procurorii spun că, ulterior, cu o zi înaintea susținerii testării scrise, Ioan Doru Popescu le-a pus la dispoziție celor doi militari cele două variante de răspuns aferente testelor grilă pe care rudele lor urmau să le susțină.

În acest fel, cei doi candidați au luat nota maximă, fiind declarați admiși.

DNA propune, în rechizitoriu, anularea concursului susținut de cei doi candidați.

Colonelul Ioan Doru Popescu, fost adjunct al șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție sub control judiciar, într-un dosar privind fraudarea unui concurs.

Potrivit DNA, Popescu este acuzat de două infracțiuni de luare de mită în formă continuată și două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Tot sub control judiciar a fost trimis în judecată plutonierul adjutant șef Vasile Bojan, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în timp ce Raluca Delia Bojan a fost deferită justiției, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER