Conectează-te cu noi

Administraţie

Fucționar public din cadrul Primăriei Chiuiești, declarat INCOMPATIBIL de către ANI

Publicat acum

pe

Primaria Chiuiesti

Agenția Naționalã de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui MIHUȚ VASILE-RADU, funcționar public în cadrul Primăriei comunei Chiuiești, județul Cluj.

MIHUȚ VASILE-RADU a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de funcționar public, a făcut parte atât din Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor U.A.T. Chiuiești (comisie constituită la data de 18 iulie 2014 prin Ordinului Prefectului județului Cluj și a cărei componență a fost modificată prin Ordinele Prefectului județului Cluj la datele de 26 ianuarie 2015 și 20 august 2015) cât și din Comisia de inventariere anuală a patrimoniului public și privat al comunei Chiuiești (comisie constituită conform Dispozițiilor primarului comunei Chiuiești din datele de 24 noiembrie 2014 și 25 noiembrie 2015), comisii în cadrul cărora activează și MIHUȚ IOAN (funcționar public în cadrul aceleiași primării și rudă de gradul I a persoanei evaluate).

Comisiile menționate au întocmit opt acte administrative/juridice, acte semnate atât de persoana evaluată, cât și de ruda de gradul I a acesteia.

Complementar conflictului de interese generat de participarea în cadrul comisiilor constituite conform legii, a numiților MIHUȚ VASILE-RADU și MIHUȚ IOAN, ambii funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Chiuiești, evidențiem faptul că, atât în Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Chiuiești (comisie în cadrul căreia numiții MIHUȚ Vasile-Radu și Ioan au calitatea de membrii), cât și în Comisia de inventariere anuală a patrimoniului public și privat al comunei Chiuiești (comisie în cadrul căreia numitul MIHUȚ VASILE-RADU a deținut calitatea de președinte, respectiv secretar), participarea și implicarea sus-numiților în aspectele circumscrise acestor comisii a avut un rol esențial în aprobarea ulterioară a acestora.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 161/2003 , potrivit căruia „Funcționarul public este în conflict de interese dacă […] lit. b) participă în cadrul aceleiași comisii, […] cu funcționari publici care au calitatea de […] rudă de gradul I ”, coroborat cu dispozițiile art. 79, alin. (2) și alin. (3) din același act normativ, potrivit căruia „alin. (2) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat […] să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. […]; alin. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză, va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi pregătire şi nivel de experienţă”.

MIHUȚ VASILE-RADU a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER