Conectează-te cu noi

Administraţie

GUNOAIELE din Dej vor fi ridicate în următoarele zile! Ce s-a întâmplat? – VIDEO

Publicat acum

pe

Dej - Aleea Tomis

Dej – Aleea Tomis

Primarul municipiului Dej a explicat în această seară, în cadrul unui interviu acordat celor mai importante publicații din oraș, care este motivul pentru care orașul este ”îngropat” în gunoi de câteva zile.

Edilul din Dej a reamintit în cadrul interviului situația de fapt referitoare la compania Bratner Vereș, cea care are contract cu municipalitatea dejeană: deși societatea nu își face treaba corespunzător (fapt constatat de toată lumea), la ultima ședință a Consiliului Local Dej aceasta a cerut majorarea tarifelor de salubrizare atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

La întrunirea din 10 noiembrie, la momentul votului în plen, primarul Morar Costan a adus în atenție următoarele majorări: de la 8,89 lei propus de către Bratner Vereș, suma finală să fie 7,48 lei la persoanele casnice (abonați casnici); la agenți economici de la 97,08 propus de firmă la 84 lei, iar colectarea, transportul și depozitarea de la 102,89 la 87 RON. Varianta propusă de Morar a fost votată de cei 11 PSD-iști, alături de Anamaria Kovrig – UDMR, în timp ce Mihaela Petrean și Marius Butuza (PNL) au fost ”împotrivă”, iar Lorand Varga (UDMR) s-a abținut. Citește DETALII despre respectiva ședință AICI.

Se pare că majorarea mai mică i-a nemulțumit pe reprezentanții Bratner Vereș, iar aceștia au amenințat cu rezilierea contractului dintre cele două părți. Cum acest fapt nu este posibil, decât cu o notificare în prealabil – cu 90 de zile înainte, Primăria Dej i-a anunțat că trebuie să își desfășoare în continuare serviciile exact în aceleași condiții.

În ciuda acestui fapt, de câteva zile bune, gunoaiele cetățenilor din Dej nu au fost ridicate, iar situația a devenit una critică, după cum Dej24.ro a semnalat în articolul de astăzi. După convocarea Comisiei pentru Situații de Urgență, în această după-amiază a avut loc o ședință de îndată a Consiliului Local Dej pentru a se găsi o soluție privind remedierea situației cu care se confruntă tot orașul.

Aleșii locali au decis să aloce aproximativ 36.000 de lei din bugetul local pentru a acoperi transportul gunoaielor de la Dej la rampa de la Odorheiu Secuiesc. Deși PNL-iștii prezenți la întrunire s-au abținut de la vot (motivele lor au fost explicate în precedentele articole), proiectul a trecut.

În cadrul interviului din această seară, primarul Morar Costan a declarat că această ”criză” va fi rezolvată în următoarele zile, urmând ca ”munții” de gunoaie formați în zona ghenelor din Dej să fie ridicați.

Vezi mai multe DETALII despre criza gunoaielor în MATERIALUL VIDEO de mai jos:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER