Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ieri s-a sărbătorit hramul bisericii ortodoxe din Viile Dejului – FOTO

Publicat acum

pe

Protopop hram viile dejului (5)

Ieri, 29 iunie, în parohia Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” din Viile Dejului a avut loc celebrarea hramului Bisericii.

La acest eveniment a participat un sobor de preoți din împrejurimi dar și cei care au slujit parohia de-a lungul timpului.

Adunarea euharistică a fost condusă de părintele protopop Ioan Buftea, care, la finalul slujbei a rostit un cuvânt de învățătură, cuvânt ce a avut ca tematică cinstirea lui Dumnezeu prin cinstirea sfinților Săi.

Părintele a nuanțat faptul că sfinții sunt rugători și mijlocitori ai noștri către Dumnezeu, care își manifesta atotbunătatea Lui față de noi prin sfinți.

La finalul slujbei, părinții slujitori au oficiat un parastas întru pomenirea părintelui Teofil Herineanu, protopop al Dejului în perioada 1978-2015, și fost paroh al Bisericii din Viile Dejului în perioada 1965-1975, care a desfășurat o rodnică lucrare în slujirea sa preoțească.

Părintele paroh Călin Prunean a mulțumit la finalul evenimentelor celor prezenți dar și celor care l-au ajutat în buna desfășurare a activităților parohiale, părintele fiind instalat nu de puțin timp în parohie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER