Conectează-te cu noi

Politic

Întâlnire și discuții pentru dezvoltarea economică şi socială a Colegiului 6 – FOTO

Publicat acum

pe

intalnire administratie (1)

Deputatul dejean Cornel Itu a participat ieri la o întâlnire cu administraţia clujeană şi dejeană pentru dezvoltarea economică şi socială a Colegiului 6.

”Joi, 10 septembrie 2015, am participat la o întâlnire deosebit de importantă pentru cetăţenii Colegiului 6 Dej, fiind dezbătute subiecte ce ţin de dezvoltarea comunităţii, agricultură, gestionarea deşeurilor, mediu şi infrastructură. Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei Jichişu de Jos, după şedinţa de Consiliu Local al comunei, şi doresc pe această cale să îi mulţumesc domnului primar Ioan Moncea pentru găzduirea evenimentului.

După şedinţa de Consiliu Local, i-a fost acordat mecanicului de zbor Valentin Bora, într-un cadru solemn, titlul de cetăţean de onoare, fiind singurul supravieţuitor al accidentului aviatic în care un elicopter militar s-a prăbuşit în anul 2014, în judeţul Sibiu.

La eveniment şi la discuţiile ulterioare pe teme de mare actualitate şi importanţă pentru cetăţenii Colegiului 6 au participat prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, consilierii judeţeni Remus Lăpuşan şi Vasile Sălătioan, toţi primarii comunelor din Colegiul 6 Dej, viceprimari, consilieri locali, şi numeroşi directori din administraţia clujeană şi dejeană: Mihaela Costea (OCPI Cluj), Mariana Maier (AFIR), Ioan Sabadîş (director tehnic la Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj ), Aurel Pepine (inginer Direcţia Silvică Cluj), Nicolae Rareţchi (Ocolul Silvic Dej), Gheorghe Măgureanu (Ocolul Silvic Dej), Adina Socaciu (Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj), Ioan Merca (director adjunct al APIA Cluj) şi Ioan Pintea (director executiv al Direcţiei Agricole Cluj). Pe agenda discuţiilor s-au aflat probleme importante ale comunităţii, ce vizează nevoile cetăţenilor, purtându-se un dialog fructuos şi necesar pentru dezvoltarea localităţilor Colegiului 6 şi îmbunătăţirea calităţii vieţii celor care trăiesc aici. Le mulţumesc tuturor participanţilor pentru prezenţă şi pentru interesul pe care l-au arătat faţă de problemele expuse în cadrul întâlnirii!”, arată deputatul Cornel Itu într-un comunicat de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER