Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Lucrările de construcție a stației de transfer deșeuri de la Gherla, finalizate

Publicat acum

pe

statie deseuri

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de construcție a celor trei stații de transfer prevăzute în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Cluj” (SMID) la Gherla, Huedin și Mihai Viteazu.

Scopul acestor stații de transfer este de a centraliza deşeurile colectate de pe raza judeţului Cluj şi de a le compacta pentru a reduce costurile de transport din zonele localităţilor menţionate anterior.

Recepția oficială a lucrărilor a avut loc în perioada 30-31 martie 2016. Stațiile au fost proiectate de Asocierea Romair Consulting SRL – Enviroplan SA – Epem SA și executate de S.C. Confort S.A. Timișoara, câștigătorii licitațiilor organizate în acest sens. Valoarea totală a contractului a fost de 14.436.478,47 lei fără TVA, din care s-au executat lucrări în valoare de 7.104.357 lei fără TVA, reprezentând partea de construcții-montaj respectiv:  platforme de depozitare, instalații diverse, iluminat, silozuri. În perioada următoare vor fi achiziționate camioane, containere şi un echipament de presare fix.

Potrivit proiectului, stația de transfer Huedin va avea o capacitate de aproximativ 11.695 de tone/an și va include 6 prescontainere de 24 mc și două mașini de transport containere. Stația de transfer Mihai Viteazu va avea o capacitate de aproximativ 58.278 de tone/an și va include 21 de containere simple de 30 mc, echipament de presare fix și 8 mașini de transport containere. Stația de transfer Gherla va avea o capacitate de aproximativ 36.273 de tone/an, 13 prescontainere de 24 mc și 3 mașini de transport containere. Toate cele trei stații de transfer vor avea spații dedicate containerelor pentru colectarea deșeurilor voluminoase, a deșeurilor periculoase și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Prin proiectul SMID, Consiliul Județean Cluj urmărește implementarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor, în conformitate cu standardele UE, în scopul eliminării impactului asupra mediului şi a riscurilor asupra sănătăţii umane date de modul necorespunzător de gestionare a deşeurilor din prezent.

Proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Cluj” este realizat în baza Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 133140 / 11.07.2011, semnat între Ministerul Mediului şi Pădurilor prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial “Mediu”şi Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar. Valoarea totală a proiectului este de 229.898.892 lei fără TVA, din care 2% (adică 3.432.815 lei fără TVA)  reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Cluj.

În acest context, reamintim faptul că principalele investiţii prevăzute în cadrul proiectului sunt:

  • Construcţia Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) în judeţul Cluj depozitul ecologic de deşeuri, staţie de sortare şi staţie de tratare mecano-biologică
  • Construcţia a 3 staţii de transfer în Gherla, Huedin şi Mihai Viteazu
  • Construcţia drumurilor de acces pentru CMID şi pentru staţiiletransfer
  • Închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Cluj
  • Furnizarea de echipamente pentru colectarea deşeurilor
  • Furnizarea de echipamente aferente depozitului de deşeuri
  • Furnizarea locuitorilor din mediul rural a 21.000 de unităţi de compostaredividuale cu capacitate de 220 litri.

 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER