Conectează-te cu noi

Social-Cultură

„Magia sărbătorilor” a ajuns, cu întârziere, și la Dej. Peste o mie de oameni au fost prezenți în Piața Bobâlna! – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

magia-sarbatorilor-de-iarna

Municipiul Dej a prins în această seară culoare după ce municipalitatea a pornit iluminatul ornamental pe bradul din Piața Bobâlna și a inaugurat patinoarul artificial, în cadrul evenimentului „Magia sărbătorilor”.

Peste 1000 de dejeni au participat, cu începere de la ora 17, la manifestările prilejuite de această ocazie, în Piața Bobâlna din centrul municipiului Dej. „Magia sărbătorilor” a debutat cu discursul rostit de primarul Morar Costan, iar apoi, după o numărătoare inversă, municipalitatea a pornit iluminatul ornamental pe tradiţionalul brad de Crăciun, dar și în zona părculețului mic din centrul orașului. Vă reamintim, bradul de Crăciun, înalt de 21-22 de metri, a ajuns sâmbătă seara la Dej. Acesta a fost adus din localitatea Romuli, județul Bistrița Năsăud.

Atmosfera din această după-amiază a fost una specifică sărbătorilor de iarnă, iar colindele au fost ascultate și fredonate la tot pasul. Cei care au răspuns „prezent” invitației municipalității au putut admira și numeroase personaje din povești sau desene animate. Cei mici au fost de-a dreptul impresionați de personajele lor preferate și și-au făcut sute de fotografii cu acestea. Micuții s-au pictat pe față în diferite culori și au dansat și s-au distrat zeci de minute alături de favoriții lor. În final totul a culminat cu sosirea lui Moș Crăciun în Piața Bobâlna.

Tot în această după-amiază a fost deschis și patinoarul situat în Parcul Mic, între zidul Bisericii Reformate și Statuia Corifeilor, accesul în această seară fiind gratuit pentru toți doritorii. Vă reamintim, patinoarul de la Dej a fost achiziționat în urmă cu doi ani de administrația locală cu suma de 270.000 lei (60.000 euro).

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER