Conectează-te cu noi

Naţional

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă

Publicat acum

pe

Stimulentul de inserție, ce se acordă părinților care-și scurtează concediul pentru creșterea copilului, va fi majorat de două ori anul acesta. Prima creștere este programată deja pentru prima zi a lunii februarie 2017, iar a doua, ce a fost votată miercuri de Guvern, se va aplica din aprilie 2017, potrivit avocatnet.ro.

Persoanele aflate în concediul pentru creșterea copilului, care aleg să revină la serviciu mai repede decât trebuie, pot cere acordarea stimulentului de inserție. Acest drept al părinților este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.

Concret, cuantumul lunar al stimulentului este de 50% din cuantumul minim al indemnizației aferente concediului pentru creșterea copilului. Din moment ce indemnizația minimă este actualmente în valoare de 1.062,5 lei și, de la 1 februarie 2017, va ajunge la 1.232,5 lei, rezultă că stimulentul este, în prezent, de 531,25 lei, iar de luna viitoare va ajunge la 616,25 lei.

Cu toate acestea, Executivul a decis să aplice o nouă majorare a stimulentului, prin ordonanță de urgență, aceasta urmând să fie valabilă începând cu luna aprilie 2017. Astfel, din a doua lună a primăverii, stimulentul de inserție va avea un cuantum de 650 de lei.

În altă ordine de idei, în cazul persoanelor care obțin venituri cu minimum 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani (respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap), acordarea stimulentului se prelungește până când copilul împlinește trei ani (respectiv patru ani, în cazul copilului cu handicap).

Atenție însă, indemnizația de creștere și stimulentul de inserție nu se pot cumula, potrivit OUG nr. 111/2010. Asta înseamnă că plata indemnizației încetează înainte ca stimulentul de inserție să fie achitat.

Oricare dintre părinți poate cere banii

Stimulentul de inserție poate fi cerut de oricare dintre cei doi părinți ai copilului, iar acesta se poate solicita pentru fiecare naștere. Dreptul este acordat, conform actului normativ amintit, în baza unei cereri și a următoarelor acte:

  • actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul ori livretul de familie (originalele și copiile);
  • actele doveditoare care să ateste că, în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, solicitantul a realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile;
  • dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
  • orice alte documente care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate (faptul că solicitantul stă în România împreună cu copilul/copiii pentru care cere banii).

Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație sau stimulent de inserție, și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București pe raza căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința”, este explicat în OUG nr. 111/2010, potrivit sursei citate.

În esență, plata stimulentului de inserție încetează când copilul împlinește doi ani (respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap).

 

Sursa – avocatnet.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER