Conectează-te cu noi

Politic

Mihai Seplecan, președintele CJ Cluj: ”Voi fi primarul municipiului Cluj-Napoca cu sprijinul UNPR”

Publicat acum

pe

Mihai Seplecan 2

Mihai Seplecan este la un pas de a fi exclus din PNL, însă președintele Consiliului Județean Cluj nu duce lipsă de ”oferte” și anunță că la anul va candida pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, sprijinit fiind de UNPR și susținut de Gabriel Oprea.

Mă regăsesc în genul de politică promovată de domnul Gabriel Oprea: pe litera și spiritul Legii și, prin Lege, numai în interesul cetățenilor. Niciodată, la fel ca domnia sa, nu am ales calea ușoară – drept dovadă sunt anii de muncă în politică, de la lipitor de afișe, la președinția CJ Cluj.

Știu că mulți mă contestă acum. Mă contestă pentru că nu am cedat și nu am pus partidul de-asupra intereselor cetățenilor, am refuzat să consider că voința politică și ceea ce mi se ordonă de la partid ar putea suplini litera și spiritul Legii. Este normal că am devenit indezirabil și ușor de înlocuit – pentru ei eram doar unealta prin care se puteau îngropa scheleții de prin dulapurile a zece ani de administrație publică. Îi anunț că așa ceva nu se poate. Nu vreau să nu respect Legea.

La fel ca și domnul Oprea sunt omul legii, vertical și de cuvânt. Nu fac decât ce am făcut și până acum, să îmi respect angajamentul politic, promisiunile făcute cetățenilor: respect față de lege, respect față de cetățenii acestei națiuni, implicare pentru bunăstarea tuturor, pentru un trai decent, luptă împotriva hoției, aplicarea legii. Siguranța statului este dată de siguranța în care trăiesc cetățenii în slujba căruia cei care ocupă vremelnic niște funcții ttebuie să muncească. Trebuie să slujească. Acesta este interesul național: o Românie puternică, cu cetățeni fericiți care să nu-și mai amaneteze viitorul lor și al copiilor lor în numele hoțiilor unor politicieni corupți.

Doresc să fac și să promovez o astfel de politică, una curată, în spiritul și litera legii, constructivă, în interesul cetățenilor, una prin care să se facă curățenie atât în politică, cât și în administrație. Vin să fac curățenie.

În 2016 voi fi primarul municipiului Cluj-Napoca cu suținerea și sprijinul celor cărora le place genul de politică pe care îl propun: onest, vertical, în interesul cetățenilor, fără hoții și fără partipriuri politice. Voi fi primarul muncipiului Cluj-Napoca cu sprijinul și susținerea vicepremierului Gabriel Oprea și a UNPR”, arată Mihai Seplecan.

Vă reamintim, PNL-iștii s-au întrunit la sfârșitul săptămânii trecute și au votat pentru inițierea demersurilor privind sancționarea președintelui Consiliului Județean, Mihai Seplecan. O altă ședință va avea loc pe 23 octombrie, urmând ca atunci să se decidă soarta liberalului: fie va fi doar avertizat, fie va fi exclus din partid.

Politic

Vicențiu Știr, declarație despre legea transparenței decizionale în administrația publică

Publicat acum

pe

Dejeanul Vicențiu Știr, secretar de stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social a vorbit recent, în cadrul unui interviu, despre legea transparenței decizionale în administrația publică.

”Când ne referim la Legea transparenţei decizionale, ne amintim de Legea nr. 52 din 2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică. Această lege asigură deschiderea activităţii administraţiei publice centrale şi locale către cetăţeni prin intermediul a două mecanisme importante: participarea societății la procesul de elaborare a reglementărilor și participarea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor.

Legea transparenţei decizionale nu trebuie însă confundată cu legea privind accesul la informaţiile de interes public şi nici cu democraţia directă. În primul caz legea transparenţei dă posibilitatea cetăţenilor de a participa activ la procesul de elaborare, de reglementări prin sugestii adresate autorităţilor administraţiei publice, ceea ce este mai mult decât un acces la o informație publică.

În ceea ce privește democrația directă, legea transparenţei nu conferă cetăţenilor dreptul de a lua decizia finală cu privire la reglementările care vor fi adoptate. Acest rol va fi în continuare asumat de autorităţile administraţiei publice”, a declarat Vicențiu Știr.

Întrebat de ce este importantă transparenţa decizională în administrația publică, dejeanul a explicat că ”din totalul actelor normative emise în România, majoritatea sunt creaţia puterii executive. Dincolo de normele emise direct de Guvern prin intermediul ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă, marea majoritate a legilor adoptate de Parlament sunt iniţiate de Guvern, fiind redactate în cadrul instituţiilor administraţiei publice. Tot acest corp de legislaţie apare şi este frecvent modificat fără implicarea celor interesaţi, fie că sunt cei care urmează să aplice fie că sunt cetățenii, cei cărora li se adresează. Lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare, conduce indiscutabil la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa acestor acte normative. Aplicarea reală a principiului transparenţei decizionale în administrația publică centrală și locală conduce la o mai mare încredere în legi şi reglementări, din moment ce ele sunt adoptate cu consultarea celor interesaţi”.

Continuă să citești

Politic

Dejeanul Vicențiu Știr, desemnat de ALDE secretar executiv pe trei județe

Publicat acum

pe

Dejeanul Vicențiu Știr, secretar de stat la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, a fost desemnat secretar executiv ALDE pe trei județe. 

“În ședința de azi a Biroului Politic Executiv ALDE, prezidată de domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu, am fost desemnat secretar executiv pe județele Cluj, Sălaj și Bihor, este anunțul făcut de dejeanul Vicențiu Știr, președinte al ALDE Dej și secretar de stat la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social.

Practic, Vicențiu Știr va avea în subordine cele trei filiale județene ALDE (alături de cele locale) și se va ocupa de organizarea lor.

Continuă să citești

Politic

Cornel Itu își arată susținerea față de referendumul privind definirea familiei. Va vota „DA”!

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Cornel Itu a transmis un comunicat de presă din care reiese susținerea acestuia vis-a-vis de organizarea referendumului privind definirea familiei tradiţionale în Constituţia României. Redăm în continuare comunicatul transmis de deputat.

Ne aflăm în fața unui pas crucial pentru România. Urmează referendumul pentru înscrierea în Constituție a faptului că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie. Ne aflăm și în fața primei inițiative cetățenești de la noi de-o amploare extraordinară, când 3 milioane de oameni solicită schimbarea legii fundamentale a statului pe o temă punctuală.

Doleanța inițiatorilor consultării populare este în spiritul învățăturilor Bibliei, fiind sprijinită de toate religiile și cultele.

Ca politician și creștin ortodox, n-am cum să nu mă implic în problemă, ea fiind în concordanță cu convingerile mele, cu felul în care am fost educat.

Referendumul nu este despre familia tradițională, cum pun fals eticheta adversarii acțiunii, este pentru căsătoria firească dintre doi oameni. Nu este un conflict între tradiționalism și modernism, ci între firesc și nefiresc.

Până la urmă, acest referendum este modalitatea de apărare a majorității cetățenilor împotriva ingineriilor sociale, pe care unii doresc să le aplice și aici, prin căsătoriile dintre persoanele de același sex. Oamenii simt primejdia, care poartă în măruntaiele ei disoluția lumii în care ne-am născut, am copilărit, am învățat și am iubit.

Până la urmă, acest referendum este modalitatea de-a demonstra că voința poporului este suverană, că nimeni n-are dreptul s-o nesocotească.

Voi vota DA la referendum!”, a transmis deputatul PSD Cornel Itu.

Continuă să citești

Politic

Secretarul de Stat Vicențiu Știr: ”Cetățeanul trebuie să fie în mijlocul deciziei publice”

Publicat acum

pe

Dezbateri publice pe tema Proiectului de Lege a Turismului | Secretarul de Stat Vicențiu Știr și Ministrul Turismului Titus Dobre participă la dezbaterile publice efectuate azi la Brașov pe tema Proiectului de Lege a Turismului. ​

Ministerul Turismului a organizat astăzi, la Brașov, la sediul Instituției Prefectului, începând cu ora 11, a doua sesiune de dezbateri publice pe tema Proiectului de Lege a Turismului. La eveniment participă alături de Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre și Secretarul de Stat din Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, Vicențiu Știr, precum și reprezentanți din județele Brașov, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita sau Covasna.

În calitatea sa de Secretar de Stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social – responsabil de aplicarea legii transparenței decizionale – Legea nr.52/2003, dejeanul Vicențiu Știr a menționat că este esențial este să înțelegem importanța acestor dezbateri publice, punctând și enumerând în intervenția sa aspectele importante cu privire la organizarea unor astfel de evenimente.

Secretarul de Stat originar din Dej a vorbit și despre funcțiile și atribuțiunile ministerului din care face parte, precum și despre modalitatea pe care MCPDS a găsit-o pentru a veni în sprijinul asociațiilor și fundațiilor din România – Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență, oferind acestora posibilitatea de a fi informate în timp real despre activitățile desfășurate, de a le fi promovată activitatea și de a le facilita crearea un cadru de colaborare cu administrația publică.

Întâlnirile publice cu cetățenii pe marginea proiectul Legii turismului, în vederea preluării sugestiilor de îmbunătățire a actului normativ, vor continua.

Continuă să citești

RECLAMĂ

PUBLICITATE

>

Tu ai dat LIKE?

loading...

Articole populare