Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ultimii militari din Dej plecați în Afganistan revin acasă – GALERIE FOTO

Publicat acum

pe

Militari Dej Afganistan (21)

În aceste zile militarii Batalionului 811 Infanterie Protecția Forței “DRAGONII TRANSILVANI” din Dej și-au încheiat activitatea desfăşurată timp de aproximativ șase luni în Afganistan în cadrul misiunii Resolute Support.

Începând cu mijlocul lunii februarie, militarii dejeni au predat aria de responsabilitate colegilor din Batalionul 2 Infanterie “CĂLUGĂRENI” care îşi vor desfăşura în continuare misiunea aici.

Locotenent-colonel Adrian COSTARU: „Cele șase luni de misiune, aici, au fost așa cum ne așteptam. Am știut că venim într-un mediu foarte schimbător, în care este nevoie de multă flexibilitate, dar am plecat de la ideea că soldații mei au mai fost în misiuni de genul acesta și marea majoritate a militarilor sunt la a patra, a cincea sau a șasea misiune. M-am bazat foarte mult pe experiența lor, pe gradul de coeziune pe care l-au atins pe perioada pregătirii și de asemenea pe experiența liderilor de la toate nivelurile”.

Transferul de autoritate între cele două structuri s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Baza Aeriană Kandahar, momentul fiind marcat printr-o ceremonie militară și religioasă la care alături de militari din cele două batalioane, au participat reprezentanți ai structurilor militare din bază.

Locotenent-colonel Ovidiu LUNGU: „Ne aflăm la a opta misiune a Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” într-un teatru de operații, este o onoare, un privilegiu să comand acest batalion cu această istorie, din alt punct de vedere este un alt eveniment important pentru noi, deoarece în acest an sărbătorim douăzeci de ani de la prima dislocare a unui batalion românesc într-un teatru de operații după cel de-al doilea Război mondial. Suntem mândri, suntem onorați, dar în același timp suntem obligați să ne menținem la standardele pe care predecesorii noștri le-au impus în misiunile în care aceștia au fost dislocați anterior”.

Ceremonia a debutat cu introducerea în formație a drapelelor de luptă și intonarea imnurilor de stat român și american. Un moment emoționant atât pentru militarii dejeni dar și pentru cei bucureșteni a fost predarea-primirea autorității și ariei de responsabilitate, simbolizate prin acoperirea, respectiv dezvelirea drapelelor de luptă a celor două batalioane, urmat de raportul către locotenent-colonelul Christopher LANDERS – comandantul comandamentului de protectie a forţei din Baza aeriană Kandahar din care face parte şi structura românească.

Locotenent-colonelul Christopher LANDERS: „Este o zi deosebită. Am petrecut șase luni de excepție alături de militarii de la Batalionul 811, iar acum privim înainte spre viitor alături de Batalionul 2. Misiunea noastră aici este să protejăm baza, dar mult mai important este să sprijinim forțele de securitate afgane. De aceea împreună cu ei facem tot posibilul să ne asigurăm că vor face față singuri provocărilor în momentul în care ne vom retrage. Activitatea forțelor militare afgane s-a îmbunătățit, așadar, în comparație cu anii trecuți este mai multă liniște”.

Pentru modul excepțional în care și-au executat misiunea , militarii Batalionului 811 Infanterie Protecția Forței “DRAGONII TRANSILVANI” au fost medaliați de către reprezentanții americani cu Medalia NATO Non Article 5.

General de brigadă Antonio Aguto – comandantul TAAC-South: „A fost o experiență deosebită. Am luptat alături de militari profesioniști, dintr-o armată profesionistă și a fost excelent să lucrăm împreună aici în Afganistan!

Timp de șase luni, în baza Kandahar- Afganistan, militarii Batalionului 2 Infanterie Protecția Forței „CĂLUGĂRENI” vor reprezenta România în cadrul Alianței. Principala misiune a batalionului este accea de a securiza baza aeriană Kandahar, instruirea, asistarea și sprijinirea Armatei naționale afgane, pentru ca aceasta să fie în măsură ca în viitorul apropiat să asigure singură securitatea.

Detalii – https://dej24.ro/militarii-din-dej-si-au-incheiat-misiunea-in-afganistan-si-revin-acasa-foto

Posted by Dej24.ro on Monday, February 29, 2016

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER