Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Ministrul Justiţiei, huiduit când a ajuns la Penitenciarul Gherla. Pungi cu prune aduse de protestatari

Publicat acum

pe

Penitenciarul Gherla (2)

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a fost huiduit astăzi când a ajuns la Penitenciarul Gherla, în faţa căruia peste o sută de angajaţi au protestat cerând majorarea salariilor, potrivit Mediafax.

O delegaţie a sindicatelor din penitenciare s-a întâlnit astăzi, la Penitenciarul Gherla, cu ministrul Justiţiei, Raluca Prună, căreia i-au adus la cunoştinţă nemulţumirile legate de plata orelor suplimentare, inechităţile salariale din sistem și lipsa de personal.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Florin Şchiopu, a declarat, la finalul discuţiilor, că acest fel de negocieri a mai avut loc de două ori, „cu acelaşi rezultat, din păcate”.

Avem trei luni de când nu avem nicio rezolvare, vom continua cu mişcările de protest până când vom intra în normalitate. Nu a fost nicio rezolvare, negocierile au fost un eşec”, a spus Şchiopu.

Florin Stoica, lider de sindicat de la Penitenciarul Jilava, a declarat, la rândul său, că ministrul Raluca Prună a avut „nesimţirea” să susţină că liderii de sindicat induc în eroare angajaţii din penitenciare.

Cum am intrat aşa am ieşit. Am avut răbdare, am avut înţelegere, am lăsat-o să lucreze cu ministrul Muncii, dar nu s-a îmtâmplat nimic, ci doar poartă o corespondenţă şi noi nu ştim dacă se va concretiza. Ne-a mai dat un termen, jumătatea lunii octombrie, şi cam atât. Deci îi cerem, în continuare, demisia ministerului Justiţiei. Vom protesta până când ori va pleca ministrul, ori vom primi banii ca în celelalte instituţi din sistemul de apărare”, a spus Stoica.

Protestatarii adunaţi în faţa Penitenciarului Gherla au scandat „Cioloş şi cu Prună sunt picaţi din lună”, „Demisia”, „Ruşine să vă fie” şi „Jos, jos, Guvernul mincinos”.

Ministrul Raluca Prună a ajuns la Penitenciarul Gherla pentru a inaugura un centru terapeutic pentru femei, finanţat din fonduri norvegiene.

Negocierile dintre sindicaliştii din penitenciare şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună au eşuat, iar angajaţii din sistemul penitenciar au anunţat că vor continua protestele.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER