Conectează-te cu noi

Administraţie

Municipiul Dej nu va sărbători Ziua Națională a României cu FOC DE ARTIFICII

Publicat acum

pe

SAMVS (1) artificii

Primăria municipiului Dej invită dejenii la manifestările organizate marţi, 1 Decembrie, pentru a marca ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI.

Activităţile vor debuta în jurul orei 12:45 prin depunere de coroane la bustul Cardinalului Iuliu Hossu din cartierul 1 Mai, iar de la ora 13:55 manifestările continuă în Piaţa Bobâlna după următorul program:

  • Intonarea Imnului Naţional
  • Alocuţiunea primarului municipiului Dej, ing. MORAR COSTAN
  • Slujbă religioasă
  • Depuneri de coroane
  • Defilarea gărzii de onoare
  • Moment omagial: „1 Decembrie”

Se apropie cea mai importantă zi pentru România și pentru noi românii, Ziua Naţională a României. Este zi pe care, la fel ca anii precedenţi, o vom sărbători împreună în Piaţa Bobâlna, marcând 97 de ani de la Marea Unire din 1918, cinstind memoria celor care au contribuit la înfăptuirea ei. Este o zi a noastră, o zi de sărbătoare care din păcate, este umbrită de tragedia care a avut loc la Bucureşti, motiv pentru care am luat decizia să nu organizăm focul de artificii şi retragerea cu torţe”, a declarat edilul municipiului Dej, ing. Morar Costan.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER