Conectează-te cu noi

Administraţie

Municipiul Dej, reprezentat la Reuniunea Asociaţiei Municipiilor din Romania – FOTO

Publicat acum

pe

Primarul municipiului Dej, Morar Costan, a participat în perioada 12-13 martie, la Bucureşti, la Reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

Precedată, în data de 12 martie, de Reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, la care primarul municipiului Dej a participat în calitate de membru, întâlnirea a abordat teme legate de absorbţia fondurilor europene, achiziţiile publice, taxa pentru deşeuri, problema descentralizării, astfel încât impozitul pe venit să rămână la dispoziţia administraţiilor locale, precum şi alte probleme cu care se confrunta administraţiile publice.

Reuniunea a fost una utilă având în vedere temele discutate, participarea la şedinţă a Preşedintelui Senatului, Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu DRAGNEA, Prim-ministrului României, Sorin GRINDEANU, Viceprim–ministrului, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene , Sevil SHHAIDEH, Viceprim-ministrului, Ministrul Mediului, Daniel CONSTANTIN, Primarului General al Capitalei, Gabriela FIREA, mesajul prim-ministrului, Sorin Grindeanu, transmis in cadrul adunării, fiind acela că Întâlnirile regionale Guvern- autorităţi locale reprezintă soluţia pentru stabilirea priorităţilor privind marile proiecte de dezvoltare a României”, a afirmat edilul Dejului, ing. Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER