Municipiul Gherla va avea punct de lucru SMURD!

Dacă până în prezent la urgențele medicale situate pe raza municipiul Gherla și împrejurimi interveneau echipaje SMURD din Dej, Mociu sau Cluj-Napoca, acest lucru se va schimba, deoarece autoritățile locale vor să amenajeze un punct de lucru SMURD în oraș.

Cele mai apropiate unități SMURD se află la o distanță destul de mare față de municipiul Gherla, respectiv unitățile din Dej și Mociu. Însă acest lucru se va schimba, deoarece gherlenii urmează să beneficieze de serviciile unui punct SMURD, chiar la ei în oraș.

Autoritățile locale gherlene urmează să amenajeze punctul de lucru chiar în clădirea în care funcționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU). Se pare că primăria dispune în această locație de două garaje, care urmează să fie amenajate și dotate corespunzător pentru salvatori.

Primăria Gherla va primi un proiect de proiectare, după care se va realiza acest obiectiv de urgenţă.

 

FOTO – Arhivă

loading...
Categorii: Ştiri din zonă

Despre autor

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu*