Naţional

Înapoi la prima pagină
Naţional

Românii vor putea intra în faliment pe persoană fizică, începând cu 1 august

Legea privind insolvenţa persoanelor fizice va intra în vigoare la data de 1 august, după ce normele ei de aplicare au fost publicate recent în Monitorul Oficial. Asta înseamnă că,

Naţional

ANM: COD GALBEN de ploi în 32 de județe, până luni dimineața

Zonele de deal și de munte din 32 de județe au intrat în această dimineață, de la ora 10:00, până luni, 19 iunie, la ora 3:00, sub atenționare COD GALBEN

Naţional

Când vrea PSD să se citească moțiunea de cenzură. Decizia a fost luată azi-noapte

Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu va fi citită duminică, în plenul Parlamentului, la ora 16.30, a anunţat, vineri seara, Mihai Fifor, liderul Grupului PSD din Senat, potrivit Mediafax.

Naţional

S-a redeschis Transfăgărășanul! Rămâne interzisă circulația pe timp de noapte

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în această dimineață, la ora 07.00, tronsonul închis pe timp

Naţional

Elevii şi preşcolarii intră astăzi în vacanţa de vară! Când se reîntorc la cursuri

Elevii şi preşcolarii intră de astăzi, 16 iunie, în vacanţa de vară. Clasele terminale din învăţământul liceal au încheiat anul şcolar pe 26 mai, iar elevii claselor a VIII-a pe

Naţional

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, ACHITAȚI în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

Micea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, dar şi Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, au fost amândoi achitaţi în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Decizia

Naţional

Demisiile miniştrilor, pe masa premierului. Sorin Grindeanu are la dispoziţie 15 zile să le transmită preşedintelui

Demisiile miniştrilor au ajuns, joi, la cabinetul premierului Sorin Grindeanu, care are la dispoziţie 15 zile să ia act şi să le transmită Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului urmând să semneze

Naţional

Final de mandat pentru Cabinetul Grindeanu. Toţi miniştrii PSD şi ALDE şi-au dat DEMISIA

Consiliul Executiv Naţional al PSD a decis miercuri, 14 iunie, că actualul Guvern a avut rezultate slabe şi a decis să retragă sprijinul politic pentru toţi membrii săi, scrie radiocluj.ro.

Naţional

Legea uceniciei a fost adoptată. Angajatorii primesc 1125 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat cu proaspeţi absolvenţi

Deputaţiii au adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede că angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în

Naţional

Majorări salariale pentru unele categorii de angajați, APROBATE de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 246 voturi pentru, 28 împotrivă și o abținere, OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum