Conectează-te cu noi

Eveniment

Noapte ÎNSÂNGERATĂ pe DN 17 Dej – Bistrița: DOI MORȚI, patru RĂNIȚI – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident-mortal-sintereag

Două accidente grave au avut loc în această seară pe drumul care leagă municipiul Dej de Bistrița, în localitatea Șintereag. Doi tineri au murit, iar patru persoane au ajuns la spital.

Primul dintre ele s-a produs puțin după lăsarea serii. Conducătorul unui autoturism, care se deplasa dinspre Beclean înspre Bistrița a surprins și accidentat trei surori (9, 11, 13 ani) care circulau pe carosabil din sens opus. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii bistrițeni. Una dintre minore a fost găsită în stop cardio-respirator, însă a fost salvată în ultima clipă de medici.

Se pare că surorile ieșiseră de la biserică și se îndreptau spre locuință în momentul în care au fost luate în plin de autoturismul marca Ford, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani. Toate trei au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital.

Alarma s-a dat din nou în jurul orei 23, atunci când s-a petrecut al doilea accident, pe DN17, în Șintereag. Doi tineri și-au pierdut viața după ce autoturismul în care se aflau a intrat sub un TIR care transporta lemne. O a treia persoană a scăpat cu viață, însă starea sa este gravă și a fost transportată de urgență la spital.

Șoferul TIR-ului înmatriculat în Maramureș, un bărbat din Borșa, a povestit că a auzit o bubuitură în partea din spate a autovehiculului, iar când a coborât a constatat că cineva a intrat în el din spate.

Polițiștii efectuează cercetări în cele două cazuri, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-au petrecut accidentele de pe drumul care leagă municipiul Dej de Bistrița.

foto: bistriteanul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER