Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Penitenciarul Gherla, LOCUL I la „Cupa Primăverii” la minifotbal. A participat și Penitenciarul Spital Dej

Publicat acum

pe

Sâmbătă, 22 aprilie 2017, Asociația Sportivă „Dacia”, a cadrelor Penitenciarului Bistrița, a organizat „Cupa Primăverii” la minifotbal, ediția a IV-a, 2017, dedicată personalului de penitenciare.

Evenimentul a fost organizat la baza de agrement de la Băile Figa și a reunit echipe formate din cadre ale următoarelor penitenciare: Bistrița (două echipe), Gherla, Dej, Baia Mare, Satu Mare, Aiud, Târgu Mureș, precum și o echipă a Primăriei Beclean (gazda competiției), respectiv a Cramei Murfatlar (sponsorul evenimentului).

Clasamentul competiției sportive a fost următorul: locul 1—Penitenciarul Gherla, locul 2—Penitenciar Bistrița I, locul 3 — Penitenciar Bistrița II.

Ca și în anii anteriori, manifestarea sportivă s-a bucurat de sprijinul Primăriei Beclean, care a pus la dispoziție locația de desfășurare, precum și de sprijinul Cramei Murfatlar, care a sponsorizat evenimentul.

Câștigătorii au fost primit diplome, cupe și medalii, iar la festivitatea de premiere au fost prezenți directorul Penitenciarului Bistrița, comisar șef de penitenciare Lucian Siman și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER